Știri

Răsturnare radicală de situație. Ce spune furnizorul care alimenta cu gaz blocul care a explodat

Furnizorul de gaze al blocului care a sărit în aer este Distrigaz, firmă care susține că joi a oprit alimentarea cu gaze, din cauza „prezența gazului natural în respectiva scară”. Vineri dimineață însă, au primit o reclamație. Era cu nici jumătate de oră înainte de explozie.

„Distrigaz Sud Rețele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă”

Distrigaz Sud Rețele este cea mai mare companie de distribuție a gazelor naturale pe teritoriul României. Acoperă circa 2,27 milioane de consumatori de gaze naturale. Deține contract de concesiune pentru distribuția de gaze naturale în aproape 1.400 de localități, acoperind 20 de județe din sudul și centrul României, inclusiv București.

Este deținută majoritar de ENGIE România (99.9%), companie la care acționari majoritari sunt francezii de la grupul Engie.

Anul trecut a avut un profit de 145 milioane lei, la o cifră de afaceri de 1,8 miliarde lei.

Distrigaz a reacționat vineri, la aproximativ 4 ore după explozia din care a avut loc în București, unde s-au înregistrat 3 morți și 14 răniți transportați la spital.

Joi „s-a primit o sesizare despre existența mirosului de gaze în imobil”

„În ceea ce privește derularea evenimentelor din zilele premergătorare deflagrației din strada Vicina, nr. 1, blocul 32, scara 2, din sectorul 5 al municipiului București, aducem următoarele precizări„, începe comunicatul companiei.

„În data de 16 octombrie, în jurul orei 07:08, în Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele s-a primit o sesizare despre existența mirosului de gaze în imobilul de la adresa menționată mai sus.

Echipele de intervenţie ale companiei s-au deplasat imediat la fața locului, unde au constatat, cu aparatele de specialitate, prezența gazului natural în respectiva scară și au luat ca măsură de siguranță sistarea alimentării cu gaze naturale a imobilului respectiv, sigilând robinetul de branșament la ora 09:18, în aceeași zi de 16 octombrie, în conformitate cu legislația în vigoare”.

Vineri „Distrigaz Sud Rețele a fost sesizat din nou”

„În dimineața zilei de 17 octombrie 2025, ora 08:44, Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele a fost sesizat din nou, cu privire la prezența unui miros de gaze naturale la același imobil.

Echipele de intervenție ale companiei au ajuns la fața locului în momentul producerii exploziei”.

Spun că au ajuns odată cu pompierii și că „a constatat sigiliul rupt”

„În același timp, au ajuns la fața locului și pompierii, iar agentul de intervenție al Distrigaz Sud Rețele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă. Echipele de intervenție ale companiei acționează în teren, sub coordonarea ISU.

Anterior comunicatului Distrigaz, ședul ISU, Raed Arafat a afimat că are informații că echipe de la gaz au fost aici și că gazul a fost oprit. Întrebat despre cum ar fi putut să aibă loc explozia dacă gazul a fost oprit, Arafat a spus că „dacă a fost oprit gazul, probabil că cineva l-a deschis”.

Întrebat despre cum ar fi putut să aibă loc explozia dacă gazul a fost oprit, Arafat a spus că „dacă a fost oprit gazul, probabil că cineva l-a deschis”.

La rândul său, ANRE a comunicat, înainte de Distrigaz, că a făcut un control la companie și că aceasta a ajuns înainte de explozia de vineri, ceea ce însăși Distrigaz infirmă.

06

Comments are closed.