Știri

Supraviețuitoarea incendiului Colectiv reprezentată de avocata moartă în explozia din București rupe tăcerea. Acum totul e clar

Supraviețuitoarea incendiului Colectiv ce era reprezentată în instanță de femeia care a murit în explozia din Rahova a rupt tăcerea și i-a desființat pe conspiraționiștii care au acuzat un asasinat al avocatei, menit să o reducă la tăcere.

După ce s-a aflat că în explozia din Rahova a murit și o avocată care, printre alți clienți, reprezenta și o supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv, în spațiul public au apărut mai multe teorii ale conspirației prin care cele două evenimente au fost legate.

Supraviețuitoarea incendiului Colectiv reprezentată de avocata moartă în explozia din Rahova pune stop teoriilor conspirației

Trei persoane s-au stins după explozia din blocul din Rahova, iar printre ele se află Vasilica, o cunoscută avocată din București ce avea un client în procesul colectiv.

S-a bănuit de către conspiraționiști că evenimentul tragic nu a fost un incident izolat, ci un asasinat pus la cale de o mână criminală, care dorește să reducă la tăcere supraviețuitorii incendiului, mai ales că explozia ar fi pornit din apartamentul Vasilicăi.

Cel mai mare promotor al conspirației este naistul suveranist Nicolae Voiculeț, foarte apropiat de partidul AUR și de fenomenul Călin Georgescu, ce a plecat din start de la premisa că la Rahova a fost un asasinat.

Comentariul de mai sus a fost lăsat la o altă postare prin care naistul se plânge că postarea din ziua exploziei i-a fost dată jos, pe motiv că încalcă regulile comunității, după ce mai mulți oameni au raportat-o. Acesta crede că a fost șters pentru că a spus „adevărul”.

Totuși, clienta Vasilicăi a decis să pună punct tuturor conspirațiilor și a transmis că nu există vreo legătură între explozie și cariera avocatei. Femeia este de părere că aceste speculații vor putea să provoace frică în rândul celorlalți avocați, care au chiar și câte 20 de clienți.

„Mai încetați cu toate teoriile conspirației făcute de niște băgători în seamă! O singură persoană a fost “reprezentată” de această doamnă avocat, asa ca nu mai vorbiti prostii.

Avocații care au avut cate 20 de persoane reprezentate de la Colectiv ar trebui sa nu mai doarmă noaptea acum? Haideti să fim serioși! Nu vreau sa spun mai multe acum, nu e momentul pentru ca nu vorbim niciodata mortii de rau, nu?

098

Comments are closed.