După pachetul de măsuri de austeritate implementat de Guvern în 2025, România se pregătește pentru un nou val de scumpiri în 2026, avertizează economiștii. Majorarea impozitului pe dividende de la 10% la 16% ar putea fi doar începutul, iar autoritățile iau în calcul creșteri și pentru alte categorii de venituri.
Impozite mai mari pentru locuințe, mașini și terenuri din 2026
Începând cu 1 ianuarie 2026, românii ar putea plăti mai mult pentru impozitele locale. Guvernul intenționează să ofere autorităților locale libertatea de a majora taxele, ceea ce înseamnă că impozitele pentru locuințe, autoturisme și terenuri ar putea crește semnificativ. Potrivit estimărilor, sumele datorate la bugetele locale ar putea fi mai mari cu până la 70%.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că, deși inflația rămâne ridicată în prezent, tendința ar putea fi descendentă până la finalul anului 2026, când se așteaptă o stabilizare în jurul valorii de 3%. Oficialul a subliniat că România are potențial de redresare economică, dar e nevoie de prudență în gestionarea bugetului de stat.
Premierul Ilie Bolojan neagă creșterea taxelor
În contrast cu previziunile economiștilor, premierul Ilie Bolojan a declarat că taxele și impozitele nu vor fi majorate în anul 2026. El a subliniat însă că menținerea stabilității economice depinde de reducerea cheltuielilor publice și de o administrare responsabilă a bugetului.
„TVA sau alte taxe nu vor crește anul viitor, condiția de bază fiind să avem un buget serios, bazat nu pe proiecții nereale, ci pe realitate”, a declarat premierul joi, 6 noiembrie, la Digi24.
Bolojan a precizat că aprobarea bugetului pentru 2026 nu reprezintă doar o formalitate administrativă, ci un pas esențial pentru asigurarea echilibrului financiar al țării.
TVA majorat deja în 2025, efectele se vor resimți și în 2026
România a trecut deja printr-o majorare a TVA-ului, de la 19% la 21%, începând cu 1 august 2025. Guvernul a justificat această măsură prin nevoia de a crește veniturile la buget și de a menține deficitul în limitele convenite cu partenerii europeni. Totodată, Executivul a anunțat reducerea unor cheltuieli publice, pentru a evita riscul suspendării fondurilor europene.
Deși oficialii transmit mesaje de calm, experții avertizează că 2026 va fi un an dificil pentru contribuabili, iar presiunea fiscală ar putea continua să crească, în funcție de evoluția economiei și de strategiile bugetare ale Guvernului.
Sursa foto: Dreamstime




