Administrație și Politică

Nicușor Dan a semnat decretul. Vor fi restricții dure

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că a promulgat legea privind întărirea regulilor de integritate în instituțiile publice, un pachet complex de măsuri care introduce restricții clare înainte și după exercitarea funcțiilor publice, pentru a preveni conflictele de interese și influența nejustificată asupra deciziilor statului. „România a făcut încă un pas decisiv spre aderarea la OCDE”, a mai adăugat acesta.

Președintele a subliniat că legea prevede perioada de „reflecție” de 12 luni, obligativitatea depunerii declarațiilor pre și post-angajare și un mecanism clar de verificare și sancționare, gestionat de Agenția Națională de Integritate.

Sunt vizate persoanele cu atribuții sensibile în administrație, cum ar fi cele din domeniul achizițiilor, autorizărilor, fondurilor europene, auditului, reprezentării juridice, dar și funcțiile de conducere și demnitățile publice.

„În perioada pre-angajare, acestea nu pot supraveghea, controla sau încheia contracte cu entități private la care au activat în ultimele 12 luni.

În perioada post-angajare, nu pot desfășura activități profesionale care se suprapun cu atribuțiile avute în funcție și care ar putea afecta climatul de transparență și imparțialitate.

Acest pas nu este doar o ajustare legislativă internă. Este o condiție cheie în procesul de aderare la OCDE, un standard de integritate pe care România îl îndeplinește acum aproape integral. Practic, ne apropiem de finalizarea cadrului legislativ necesar pentru a demonstra că instituțiile noastre funcționează transparent, responsabil și predictibil, în conformitate cu criteriile cerute de OCDE”, a mai adăugat acesta.

Șeful statului a mai precizat că prin intermediul acestui pas suntem foarte aproape de obiectivul major: aderarea României la OCDE în 2026.

„Proiectul de act normativ a fost prezentat Grupului de lucru al OCDE pentru integritate care a salutat angajamentul statului roman pentru consolidarea integrității și transparenței publice

Suntem foarte aproape de obiectivul major: aderarea României la OCDE în 2026. Iar această lege arată că țara noastră își asumă regulile și standardele statelor cu democrații consolidate”, a încheiat Nicușor Dan.

Ce înseamnă noile restricții pre şi postangajare
„Prin restricţia pre-angajare se înţelege condiţia impusă de lege persoanelor care deţin funcţii sau demnităţi publice ca pe o perioadă de 12 luni de la data numirii, alegerii sau angajării, să nu exercite activităţi de supraveghere sau control şi să nu participe la încheierea de contracte, în numele sau pe seama autorităţii sau instituţiei publice, cu persoana juridică de drept privat la care au desfăşurat o activitate profesională, cu titlu remunerat sau neremunerat, în ultimele 12 luni anterioare numirii, alegerii sau angajării.

Prin restricţia post-angajare se înţelege interdicţia ca pe o perioadă de 12 luni de la încheierea mandatului sau încetarea funcţiei sau activităţii, să exercite activităţi profesionale, cu titlu remunerat sau neremunerat, la o persoană juridică de drept privat care se suprapun sau interferează din perspectiva atribuţiilor cu lista activităţilor derulate în ultimele 12 luni în cadrul autorităţii sau instituţiei publice şi sunt de natură a afecta climatul de transparenţă şi imparţialitate în relaţia dintre autorităţile şi instituţiile publice şi persoana juridică de drept privat”, se arată în proiectul legislativ.

Proiectul a fost adoptat în urmă cu câteva zile şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decisiv în acest caz.

02
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.