Știri

A murit jurnalista Anna Chifa Mican

Anna Chifa Mican s-a stins din viata fulgerator, lasand in urma o mama, un fiu si numerosi prieteni si colegi coplesiti de durere. Disparitia sa brusca a provocat un val de emotie in randul comunitatii jurnalistice din Bistrita-Nasaud, acolo unde era cunoscuta si respectata pentru profesionalismul si umanitatea sa.

Anna Chifa Mican a fost colaboratoare a ziarului Răsunetul si realizatoare de emisiuni TV apreciate la Sangeorz TV, Tele21 Bistrita si AS TV Bistrița. De-a lungul anilor, a devenit o voce recognoscibila in presa locala, abordand subiectele cu echilibru, responsabilitate si respect fata de oameni.

Mesajul cutremurator transmis de fiul jurnalistei

Vestea mortii Annei Chifa Mican a fost facuta publica de fiul sau, Cristi Mican, care a transmis un mesaj extrem de emotionant in mediul online. Cuvintele sale au impresionat profund pe toti cei care au cunoscut-o pe jurnalista si au evidentiat nu doar cariera sa, ci mai ales omul din spatele profesiei.

“Astazi, mama mea a plecat dintre noi. Nu ca o absenta, ci ca o prezenta care se muta intr-un alt plan. A ramas in urma tacerea, dar si tot ceea ce a fost autentic si viu in ea, pentru ca lucrurile traite cu adevar nu se pierd.
Mama mea a fost un om al cuvantului si al responsabilitatii. Realizator TV si jurnalist, a fost o voce cunoscuta si respectata, dar dincolo de profesie a fost o prezenta care a stiut sa apropie oamenii, sa asculte si sa inteleaga. A vazut intotdeauna omul din spatele fiecarui subiect si a tratat fiecare poveste cu respect si seriozitate.

A fost o femeie inteligenta, echilibrata si profund umana. A avut discernamant, discretie si o generozitate reala. A fost implicata, prezenta si atenta la ceilalti. A daruit fara ostentatie si a iubit fara conditii. Frumusetea ei nu a tinut de aparente, ci de caracter. Credința i-a fost sprijin si reper. A trait-o fara demonstratii, in mod firesc, in gesturi si in felul ei de a fi. De acolo i-au venit linistea si forta. A stiut ca, dincolo de ceea ce se vede, exista o randuiala care da sens si echilibru.

In tot acest timp, prin incercarile grele prin care a trecut si prin cele pe care le-am trait impreuna, a pastrat mereu un zambet. Nu din negare, ci din forta. Un zambet care a fost o forma de curaj, de iubire si de credinta. Si acesta este un lucru care spune totul despre ea.

Mama mea s-a luptat pentru mine, pentru viata mea si pentru drumul meu. M-a crescut, m-a educat si m-a protejat. Mi-a oferit tot ce a avut si tot ce a putut, adesea mai mult decat atat. M-a invatat principii, onoare, respect si demnitate. M-a invatat sa tratez oamenii egal, corect, sa respect pe cei care ma respecta si, mai presus de orice, m-a invatat ce inseamna omenia.

Pentru mine, a fost cel mai bun parinte. Sprijinul meu constant. Siguranta mea. Locul meu de intoarcere.

Pentru lume, a fost un reper.

Pentru cei care au cunoscut-o, a fost lumina.

Pentru mine, a fost inceputul. A dus lupta pana la capat cu demnitate si luciditate. Nu s-a revoltat si nu a renuntat. A mers inainte cu verticalitate si cu iubirea intreaga. De aceea, pentru mine, mama mea ramane o eroina, nu prin gesturi spectaculoase, ci prin felul in care a stiut sa traiasca si sa iubeasca.

Iti multumesc, mama, pentru tot ceea ce mi-ai oferit. Pentru viata, pentru dragoste si pentru valorile pe care mi le-ai lasat.

Nu ai plecat cu adevarat.

Traiesti in mine, in fiecare pas, in fiecare alegere dreapta, in fiecare lucru bun pe care il voi face mai departe.

Dumnezeu sa te odihneasca in pace.

Drum lin, mama, te iubesc!”, a transmis Cristi Mican.

Mesaje de condoleante din partea colegilor si prietenilor

Disparitia Annei Chifa Mican a generat un val de mesaje de condoleante din partea colegilor de breasla, prietenilor si celor care au colaborat cu ea de-a lungul timpului. Multi au descris-o ca pe un om luminos, dedicat si profund implicat in tot ceea ce facea.

Printre cei care au reactionat public se numara jurnalistul Menuț Maximinian, care a transmis un mesaj emotionant.

„Odihnă veşnică în Grădina Raiului, acum când porţile Cerului sunt deschise, prietenă dragă! Anul acesta nu ai mai colindat cu noi, nici filmări nu am făcut împreună! Amintirile noastre sunt prea multe să te pot uita vreodată! Vei rămâne mereu în sufletele noastre ca un om bun şi luminos!”, a spus acesta, potrivit Observator BN.

La randul sau, colega sa de presa, Lavina Petrut, a transmis un mesaj plin de durere.

„O veste nespus de tristă a ajuns la noi în această dimineață! Omul minunat și plin de energie, Ani (Anna Chifa Mican), a plecat dintre noi. Nu am cuvinte! Dumnezeu să te odihnească în pace și de acolo de sus să ai grijă de cel care a fost lumina ochilor tăi și de mama ta.”

O pierdere grea pentru presa locala

Moartea Annei Chifa Mican reprezinta o pierdere profunda pentru jurnalismul local din Bistrita-Nasaud. Prin munca sa in televiziune si presa scrisa, ea a lasat in urma nu doar emisiuni si articole, ci si un model de decenta, responsabilitate si respect fata de oameni. Amintirea sa ramane vie in sufletele celor care au cunoscut-o, au lucrat alaturi de ea sau au urmarit-o de-a lungul anilor.

034

Comments are closed.