Știri externe

Trump a decis să intervină militar

Statele Unite retrag o parte din personal din bazele-cheie pe care le are în Orientul Mijlociu, ca măsură de precauţie, având în vedere tensiunile regionale crescute, au declarat trei diplomați pentru Reuters.

Putin e furios pentru ca este partenerul Iranului.

Măsura vine după amenințarea Teheranului că va lovi baze americane din țările vecine. Între timp, un oficial israelian a anunțat că Donald Trump a decis să intervină militar în Iran. Iar potrivit unui oficial european, atacul ar putea avea loc în următoarele 24 de ore.

Protestatarul Erfan Soltani nu a fost executat astăzi

ACTUALIZARE 21:47 Erfan Soltani, considerat a fi prima persoană condamnată la moarte în cadrul protestelor din Iran, nu a fost executat astăzi, a declarat un membru al familiei sale pentru Sky News.

Acesta a adăugat însă că Soltani ar putea fi executat în orice moment.

Tânărul de 26 de ani ar fi fost arestat joi. Organizația norvegiană pentru drepturile omului Hengaw a raportat că acesta se află în închisoarea Qezel Hesar „și probabilitatea ca el să fie executat în câteva ore este foarte mare”.

Departamentul de Stat al SUA a declarat că moartea lui Soltani va fi prima execuție a unui protestatar din cadrul demonstrațiilor, dar „nu și ultima”. Ulterior, Donald Trump a promis că va lua „măsuri foarte dure” dacă regimul de la Teheran va continua execuțiile protestatarilor.

0156
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.