Spitalul Clinic Județean de Urgență Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara a transmis, joi, un comunicat oficial privind starea de sănătate a celor trei suporteri greci internați după gravul accident rutier din județul Timiș. Cei trei sunt singurii supraviețuitori ai tragediei în care și-au pierdut viața șapte fani ai echipei PAOK Salonic.
Reevaluare medicală completă înainte de transferul în Grecia
Potrivit reprezentanților unității medicale, echipa de specialiști a efectuat o reevaluare completă a pacienților, în contextul pregătirii transferului acestora către Grecia. Unul dintre cei trei suporteri se află însă într-o stare care nu permite deplasarea în siguranță.
„În cazul pacientului diagnosticat cu fractură de coloană cervicală, investigația RMN a evidențiat prezența unui edem semnificativ al măduvei spinării, în absența unor manifestări neurologice clinice (pareză sau paralizie).
Având în vedere riscul unei posibile deteriorări neurologice, echipa medicală a decis efectuarea unei intervenții chirurgicale de urgență, constând în decompresia măduvei spinării și stabilizarea coloanei cervicale, sub anestezie generală. Intervenția chirurgicală s-a desfășurat fără incidente.
În prezent, pacientul se află în perioada postoperatorie, este sedat, intubat și ventilat mecanic, cu funcții vitale stabile. Acesta beneficiază de monitorizare continuă și îngrijire medicală complexă, urmând a fi evaluat de o echipă multidisciplinară.
În aceste condiții, transferul acestui pacient nu va fi efectuat astăzi, decizia fiind luată exclusiv în interesul siguranței și stării sale de sănătate.
Ceilalți doi pacienți au fost reevaluți, se află în stare stabilă și la ora 10.00 au fost transferați spre Aeroportul Timișoara în vederea preluării de către un avion medical care îi va transporta în Grecia”, a comunicat Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.
Informații șocante din anchetă: suspiciuni de consum de droguri
Între timp, ancheta penală privind circumstanțele accidentului continuă să scoată la iveală detalii extrem de grave. Surse apropiate investigației au declarat pentru Antena 3 CNN că în microbuzul distrus aproape complet în urma impactului cu TIR-ul ar fi fost găsite substanțe posibil interzise, energizante și mai multe sticle de vodcă.
Potrivit acelorași surse, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta față ar fi declarat că, înainte de producerea impactului mortal, șoferul ar fi tras câteva fumuri dintr-o țigară cu canabis.
Necropsia ar fi indicat droguri în sângele șoferului
Datele preliminare din anchetă indică faptul că și necropsia efectuată asupra șoferului decedat ar fi scos la iveală prezența drogurilor în sânge, informație care, deocamdată, nu a fost confirmată oficial.
„Avem aceste informații, deocamdată, pe surse, pentru că ancheta este încă în curs. Primele analize arată că șoferul ar fi consumat o substanță interzisă. Vom vedea dacă, până la urma, această constatare va figura și în raportul oficial. expertiza oficiala acest pronostic va fi confirmat.
De asemenea, la examinarea vehiculului cu suporteri greci, în mare parte distrus, s-ar fi găsit două plicuri de substanțe suspecte care au fost trimise pentru analize de specialitate”, a relatat Mircea Tătar, corespondent Antena 3 CNN.
Ancheta este în desfășurare
Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzelor care au dus la producerea tragediei din județul Timiș. În paralel, starea de sănătate a victimelor rămase în viață este atent monitorizată, iar transferul acestora în Grecia se face strict în funcție de siguranța medicală a fiecărui pacient.




