Știri

Din păcate este adevărat. Un alt copil de 13 ani a săvârșit un…

Ancheta în cazul taximetristului atacat în județul Mureș scoate la iveală detalii extrem de grave.

Cei trei minori implicați ar fi avut un plan prestabilit de a-l ucide pe bărbat, pentru a-i fura autoturismul și banii.

Potrivit motivării instanței, chiar copilul de 13 ani, care nu răspunde penal, este cel care l-a înjunghiat pe taximetrist.

Incidentul s-a produs după ce bărbatul i-a preluat pe cei trei minori din Târgu Mureș, cu destinația Porumbeni. Pe parcursul cursei, adolescenții au refuzat să achite contravaloarea transportului, iar șoferul a decis să-i coboare din autoturism. În acel moment, taximetristul a fost atacat cu un cuțit, după care agresorii au fugit.

Conform datelor din anchetă, minorul de 13 ani ar fi fost cel care l-a înjunghiat pe bărbat, provocându-i răni care necesită șapte zile de îngrijiri medicale. Victima a reușit să scape cu viață și să sune la 112, fiind transportată ulterior la spital.

În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că fapta nu a fost una spontană. Instanța arată că cei trei minori au acționat în baza unui plan, scopul fiind uciderea taximetristului și sustragerea bunurilor acestuia. Ca urmare, încadrarea juridică a fost schimbată din tâlhărie și vătămare corporală în tentativă de omor, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

Cei doi adolescenți de 15 și 16 ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. În cazul copilului de 13 ani, nu pot fi dispuse măsuri penale, întrucât, potrivit legii, minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal.

Autoritățile au informat DGASPC Mureș, care analizează situația celor trei minori implicați în acest caz. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost pus la cale atacul.

016
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.