Știri

Când Intră Prima Tranșă De Bani Pe Cardurile Sociale

Voucherele Sociale 2023 destinate cumpărării de alimente sau hrană caldă vor fi acordate românilor din categoriile vulnerabile pe toată durata anului 2023 în șase tranșe a câte 250 de lei fiecare.

Când intră pe card banii pentru prima tranșă și care sunt lunile în care vor fi distribuite și celelalte tranșe de bani.

Voucherele Sociale 2023 vor fi alimentate cu suma de 250 de lei la fiecare două luni.

„ Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni”, au anunțat reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Banii pentru prima tranșă a voucherelor sociale 2023 destinate achiziției de alimente și mese calde intră pe card cu întârziere.

Astfel, abia în luna martie cardurile beneficiarilor vor fi încărcate cu suma de 250 de lei, potrivit autorităților.

Următoarele tranșe vor fi distribuite în lunile: mai, iulie, septembrie și decembrie 2023 și sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

0135
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.