Media

Imagini cu casa de la țară în care locuiește Carmen Tănase. S-a mutat din București într-un sat de lângă Târgoviște, unde are vilă cu grădină

Carmen Tănase a decis să se mute într-un sat de lângă Târgoviște, departe de viața zgomotoasă de la oraș. Celebra actriță, în vârstă de 63 de ani, s-a mutat de la bloc la vilă și a recunoscut că nu e deloc ușoară viața la țară.

Carmen Tănase a luat decizia de a se muta la țară

În anul 2021, Carmen Tănase și-a vândut toate proprietățile din București și a cumpărat o casă cu grădină într-un sat de lângă Târgoviște. Aceasta a recunoscut că decizia de a se muta nu a fost în totalitate a ei, ci a fiului ei, Tudor, potrivit Libertatea.

„Pe mine nu mă deranjează bubuielile, muzica tare. Cu evenimentele astea lucrurile astea s-au schimbat total. Nu mai e nimic din ce era înainte. El mi-a zis că de fugit nu mai avem unde să fugim, pentru că peste tot este cam la fel. Singura soluție ar fi să ne apropiem mai mult de traiul acela mai simplu, mai firesc, mai normal și să fim un pic mai departe de haosul marilor orașe mai ales. Hai să ne mutăm la țară. Eu nu am zis nu. Altă dată aș fi zis să mă lase cu țara lui”, a povestit în 2022 Carmen Tănase, care și-a căutat casa în care locuiește acum cu mama ei timp de șase luni.

Casa în care locuiește acum Carmen Tănase are parter și etaj, mai multe dormitoare, dar și băi. Afară, actrița are o grădină mare, dar și o terasă amenajată. Cătălin Măruță a vizitat-o pe actriță, a și filmat de la exterior casa în care aceasta locuiește.

În 2023, într-un interviu pentru Impact, actrița în vârstă de 63 de ani a susținut că viața la țară nu e așa de ușoară precum cea la bloc. Ea e nevoită să facă naveta la București, muncește mult, așa că nu are timp mult pentru îngrijirea case și a grădinii.

„Am probleme tot timpul. Mereu apare ceva, sunt foarte multe de făcut și doar eu mă ocup de toate. E mai greu decât la bloc, am un om care mă ajută, nu pot să tund eu iarba singură”, spunea actrița.

Ce salariu are Carmen Tănase pe cartea de muncă de la teatru

În vârstă de 63 de ani, Carmen Tănase este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi din țară. În cei peste 40 de ani de carieră a interpretat numeroase roluri, atât pe scena teatrului, cât și în producțiile de televiziune.

Nu de mult, aceasta a fost invitată în cadrul unei emisiuni din Republica Moldova, acolo unde a dezvăluit detalii despre remunerația sa.

Printre subiectele discutate în cadrul emisiunii actrița a făcut mai multe mărturisiri legate de cariera sa profesională. Printre acestea, s-a aflat și suma pe care o primește ca salariu. Conform vedetei, venitul lunar se ridică la 7.200 de lei, echivalentul a 1.300 de euro.

0242
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.