Media

Ionuț Ciocia, alias Brânzoi a ajuns de urgență la spital. „L-au dus imediat în operație”

Probleme pentru unul dintre cei mai populari actori din Las Fierbinți, căruia i s-a făcut rău pe platourile de filmare ale serialului Las Fierbinți.

Ion Ionuț Ciocia, alias Brânzoi, a acuzat dureri repetate în zona toracică, drept pentru care s-a dus la un medic, unde i s-a recomandat un consult cardiologic. În urma unei ecografii, Brânzoi a aflat că avea două pietre la fiere și din această cauză s-a operat.

„După ce treci de 50 de ani începi să scoți ce nu mai funcționează. M-am dus pentru inimă și m-au descoperit cu pietre la fiere. Un prieten de-al meu de la Spitalul Militar mi-a spus: Vino și te desfac imediat! Vino pe timp de pace, că e mai bine. Adică să merg cât timp încă nu e gravă situație, că dacă pietrele pleacă e nasol. M-ma dus și m-am operat. Duminică internat, luni operat, marți acasă!”, a mărturisit actorul de 53 de ani la Măruță.

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ionuț Ciocia, actorul care îl interpretează pe Brânzoi în serialul Las Fierbinți

Ionuț Ciocia este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din România. Acesta, deși interpreta de mult piese de teatru la Teatrul Național din București, a devenit cunoscut de publicul larg datorită rolului „Brânzoi” din serialul „Las Fierbinți”.

Ionuț Ciocia are o carieră înfloritoare, de mai bine de 12 ani interpretându-l pe simpaticul Brânzoi, personajul din Las Fierbinți care a cucerit o țară întreagă. Acesta, deși în producția de la PRO TV este căsătorit cu „Lenuța”, în realitate marea lui iubire este Nicoleta.

Ionuț și Nicoleta au o relație extrem de frumoasă, fiind căsătoriți de mulți ani. Aceștia au împreună doi copii, gemeni – Alexandru Ştefan şi Medeea Maria. Cei mici le-au oferit celor doi o perspectivă nouă asupra vieții și în fiecare zi le oferă motive de bucurie.

​Cu ce se ocupă soția lui Ionuț Ciocia, alias Brânzoi

Nicoleta, deși mulți au crezut că este actriță, are cu totul altă profesie. Într-un interviu mai vechi, Ionuț Ciocia a dezvăluit că nu și-ar fi dorit o soție din aceeași branșă deoarece nu voia „să moară amândoi de foame”. Chiar dacă declarațiile lui au avut un strop de umor, adevărul a arătat că s-a căsătorit cu un expert contabil:

„Nu, nu e (n.r. soția nu e actriță). E expert contabil. Am zis că meseria noastră e destul de ciudată, azi ai angajamente, mâine n-ai. Şi atunci am zis: «bă, nu-mi iau actriţă, să nu murim amândoi de foame». Nu, întâmplarea a făcut să nu fie actriţă, pentru că am avut şi prietene actriţe. Întâmplarea a făcut să mă însor cu ea. Aşa a vrut Dumnezeu’, mărturisea actorul de la Pro TV, pentru Click.

0119
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.