Știri

Vremea se schimbă radical în România și iarna lovește cu putere. Când revin ninsorile

Vremea se schimbă brusc în țara noastră, iar meteorologii vin cu vești proaste pentru românii care preferă temperaturile calde. Un val de aer rece va pătrunde în România, iar în perioada următoare chiar putem să ne așteptăm la ninsori și lapoviță.

Potrivit informațiilor de la Antena 3 CNN, vremea din țara noastră urmează să se schimbe radical. După o perioadă în care ne-am bucurat de temperaturi plăcute, lucrurile urmează să se schimbe. Se pare că cea mai mare parte a continentului deja resimte efectele unui ciclon din Mediterana, iar în țări precum Franța, Germania, Italia, Croația și Suedia deja sunt furtuni serioase. Vântul în aceste țări suflă cu putere, iar în zonele montane deja sunt ninsori.

Iar, din păcate, meteorologii ne anunță că efectele acestui ciclon vor începe să fie resimțite și în țara noastră. Deocamdată, o masă de aer cald este prezentă în România, iar astăzi au fost înregistrate aproximativ 18 – 19 grade prin Banat și Crișana.

În restul țării, temperaturile au fost puțin mai reci, iar în cursul zilei de mâine vremea rămâne frumoasă de-a lungul României. Se vor înregistra peste 10 grade, iar precipitațiile vor fi, practic, complet absente.

Când se răcește vremea în România

Cu toate acestea, lucrurile urmează să se schimbe dramatic începând de miercuri. O masă de aer rece urmează să pătrundă în țara noastră prin nordul Moldovei, iar de acolo va urma să se extindă și în Oltenia, Dobrogea, cât și în Muntenia. Temperaturile vor scădea dramatic, iar maximele nu ar trebui să depășească valorile de 3 – 4 grade Celsius, dar în unele zone pot ajunge până la 10 grade. În privința minimelor, se pare că acestea vor fi negative.

În zonele montane, se pare că este posibil să avem parte și de ninsori și lapoviță, iar pe măsură ce masa de aer rece se va extinde de-a lungul țării, este posibil ca aceste fenomene să se extindă și la altitudini mai mici. Miercuri și joi noapte, temperaturile minime pe timp de noapte vor fi negative.

0271
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.