Știri

Imagini din locuința Vicăi Blochina. Are cadă din cristal, iar patul e făcut din piele de crocodil

Vica Blochina locuiește într-un apartament de lux din București pe care Victor Pițurcă i l-a cumpărat. Fosta balerină l-a renovat în urmă cu câțiva ani și acum locuința valorează peste 350.000 de euro.

Vica Blochina și-a transformat simplul apartament în casa visurilor sale, plină de rafinament și eleganță. După o serie de transformări spectaculoase, locuința sa din București a devenit un adevărat simbol al luxului și bunului gust.

Achiziționând apartamentul într-o zonă de prestigiu a Capitalei în anul 2007, Vica Blochina a făcut eforturi și și-a pus creativitatea la încercare pentru a-l transforma într-un spațiu care reflectă personalitatea sa și pasiunea pentru artă și rafinament. Cu o atenție meticuloasă la detalii, vedeta a făcut o serie de renovări care au schimbat complet aspectul locuinței sale, de la culori și mobilier până la ornamente și accesorii.

Vica Blochina a precizat că în casa se mănâncă numai din vase din cristal și din porțelan și niciodată nu vei găsi în interiorul locuinței ei veselă din alte materiale. În plus, casa Vicii Blochina găzduiește o serie de obiecte de antichitate, fiecare având o semnificație specială pentru vedetă. De la mobilierul prețios până la vesela din cristal și porțelan la alte elemente decorative, fiecare detaliu este gândit cu atenție și pasiune pentru frumos. Cu o sumă considerabilă investită în renovarea apartamentului, rezultatul este impresionant. Casa Vicăi Blochina emană lux și eleganță, iar transformarea apartamentului într-un spațiu care pare mai degrabă o vilă imensă este remarcabilă. Pentru Vica Blochina, această locuință reprezintă mai mult decât un simplu apartament. Pentru ea este o expresie a stilului său de viață și a pasiunii sale pentru frumos și rafinament.

„Eu întotdeauna mi-am dorit să am o casă albă și cu lumină. Îmi plac culorile calde și culorile deschise, dar având copil mic nu puteam să fac. (…) Am păstrat candelabrele din cristal și vor rămâne pentru totdeauna. (…) Vitrina este adusă din Asia. Sunt piese de mobilier de peste tot din lume. Oglinda este cumpărată de la un magazin de antichități și e foarte, foarte veche. (…) Patul este făcut din piele de crocodil. Candelabrele sunt aduse din China și sunt din cristal”

Apartamentul în care fosta balerină locuiește i-a fost dăruit acesteia de către Victor Pițurcă în urmă cu 17 ani. Dimensiunile apartamentului respectiv, situat în centrul Bucureștiului, sunt de 125 de metri pătrați împărțiți în trei camere și două balcoane. După renovarea imobilului, valoarea sa pe piață ar fi estimată la 350.000 de euro. La un moment dat, Vica Blochina ar fi avut probleme cu cei de la administrație, pentru că nu și-ar fi plătit întreținerea.

„Niciodată nu o să se întâmple acest lucru (n.r. – să fiu evacuată). Apartamentul nu e scos la nicio licitație, iar eu stau acolo. Eu când am cumpărat apartamentul avea nu știu ce datorie, despre care eu nu știam și am aflat mai târziu și de asta s-au strâns foarte multe penalizări’, a explicat fosta prezentatoare pentru Cancan.ro.

„Prin 2010 sau ceva de genul acesta, eu am vrut să mă înțeleg cu ei și le-am spus: «Am suma asta de bani de achitat, dar hai să facem o înțelegere astfel încât să vă dau în trei, patru rate ca să pot să achit totul la zi», dar mi-au zis că nu vor. Și așa am ajuns să plătesc penalizare peste penalizare și n-am reușit să ajung la zi cu facturile. Era vorba despre circa 10.000 de euro‘, a mai adăugat Vica Blochina, pentru sursa citată mai sus.

Vica Blochina a susținut că pe lângă această locuință, ar mai avea încă trei apartamente și „vreo zece terenuri“. „Apartamentul costă 300.000 euro, dacă într-adevăr ar fi fost adevărat că m-au evacuat din el, am familie și prieteni. Plus că mai am încă trei apartamente, în afară de acesta și vreo zece terenuri, a spus aceasta.

0184
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.