Magazin

Rugăciunea pe care e bine să o rostești de Buna Vestire. Te ajută să scapi de necazuri și probleme

Ce rugăciune este bine să rostești mâine, 25 martie, de Buna Vestire. Te ajută să scapi de probleme și necazuri. Ce semnificație are această zi importantă pentru credincioși.

În fiecare an, la data de 25 martie, creștinii ortodocși marchează una dintre cele mai importante sărbători din Calendarul Ortodox și anume Buna Vestire.

Ce rugăciune este bine să rostești de Buna Vestire

Această zi de sărbătoare, consacrată Maicii Domnului, este un moment de aducere aminte și venerare pentru evenimentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Iată ce rugăciune este bine să rostești mâine pentru a scăpa de necazuri și probleme.

„Stapâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti fără de început dimpreună cu Tatăl şi dimpreună-veşnic cu Duhul Tău Cel Sfânt, Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată zidirea; Care ai plăsmuit pe om şi i-ai dat puterea de stăpânire asupra a tot ce ai făcut Tu;

Care ai poruncit, ca un Iubitor de oameni, să locuiască în Raiul desfătării, însă el, prin pizma diavolului, alungat a fost din Rai. Or şi după întoarcerea sa în pământul din care a fost luat, nu ai îngăduit făpturii Tale să zacă sub tirania diavolului; ci în anii mai de pe urmă nu Te-ai ruşinat, cu toate că eşti Dumnezeu mai înainte de veci, să iei chip de rob şi din bunătatea Ta să Te naşti dintr-o fiică fecioară; prin proroci ai însemnat naşterea Ta negrăită din ea, trimiţându-l pe Gavriil, Arhanghelul Tău, să binevestească Fecioarei sfânta şi preacurata Ta zămislire dintr-însa;

Tu însuţi, Stăpâne, pentru rugăciunile ei şi ale tuturor Sfinţilor, dă-ne să auzim în suflete graiurile Tale ce ne dăruiesc iertarea greşelilor şi bucuria de neînstrăinat. Fă cunoscută poporului calea pe care să meargă, prin care vom bineplăcea bunătăţii Tale, şi ne îndrumă spre a împărăţi dimpreună cu Tine în Ceruri. Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care bine eşti cuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Semnficația sărbătorii

Buna Vestire, cunoscută și sub numele de Ziua Cucului sau Blagoştevenia în tradiția populară, este un praznic încărcat de semnificație și tradiție religioasă.

Este o zi în care credincioșii se adună în biserici pentru a celebra și a aduce mulțumiri pentru darul divin al nașterii lui Isus Hristos.

În această zi specială, rugăciunea joacă un rol crucial în viața credincioșilor. Rostită cu credință și devotament în ziua Bunei Vestiri, aceasta este considerată a fi un scut puternic împotriva necazurilor și problemelor.

Credința în puterea divină și înțelepciunea Maicii Domnului aduce alinare și speranță în inimile celor ce se roagă cu devotament în această zi deosebită.

0340
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.