Știri

Anunțul momentului pentru cei cu pensii sub 2.000 de lei. Este obligatoriu până pe 31 mai

Vești importante pentru cei care beneficiază de cardul de energie, inclusiv pensionari cu pensii mai mici de 2.000 de lei Ce trebuie să știe milioanele de români care primesc sprijin financiar pe el?

Autoritățile au luat o decizie importantă pentru milioanele de români care beneficiază de carduri de energie, prelungind termenul de valabilitate cu două luni. Astfel, beneficiarii acestor carduri mai au ocazia să utilizeze sumele rămase până pe 31 mai 2024.

Conform datelor furnizate de Ministerul de Finanțe, peste un milion de români au primit aceste carduri, însă mulți dintre ei nu au cheltuit integral sumele disponibile. Concret, 80% dintre beneficiari mai au sume neutilizate, depășind 50 de lei.

Cardul de energie oferă un sprijin considerabil pentru românii vulnerabili, asigurându-le posibilitatea de a plăti facturile pentru serviciile de energie utilizate în gospodărie.

Aceste carduri sunt parte a unui program implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, sprijinit financiar din fonduri europene, și au o valoare totală de 1.400 de lei, distribuită în două tranșe egale de 700 de lei fiecare.

Beneficiarii pot utiliza aceste carduri pentru achitarea facturilor aferente serviciilor de electricitate, gaze naturale, energie termică, lemne de foc sau alte materiale destinate încălzirii locuințelor.

Cei care beneficiază de acest ajutor sunt românii vulnerabili care îndeplinesc următoarea condiție: venitul net, per coabitant, la nivelul unui loc de consum, este de cel mult 2.000 de lei.

Concret, iată care sunt categoriile de oameni care ar putea beneficia de cardul de energie:

Pensionarii cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv.
Pensionarii de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv.
Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv.
Familiile cu alocații de susținere.
Familiile/ persoanele care beneficiază de ajutor social.
Sprijinul se acordă o singură dată chiar dacă vă încadrați la mai multe categorii
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de acest sprijin financiar o singură dată pe cardul de energie. Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulți beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Cu toate acestea, pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.

Factura ce urmează să fie plătită poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. În schimb, adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul declarat al beneficiarului.

0149
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.