Știri

Schimbare importantă la Cardul de Sănătate. Președintele CNAS a dat ordin și a fost publicat în Monitorul Oficial

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis un comunicat de presă prin care afirmă cu o schimbare importantă are loc în ceea ce privește Cardul de Sănătate. Președintele CNAS a dat ordinul care acum este publicat în Monitorul Oficial.

Printr-un Ordin semnat de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și publicat în Monitorul Oficial, se introduce o nouă reglementare privind prelungirea valabilității adeverinței înlocuitoare a Cardului Național de Asigurări de Sănătate până la emiterea cardului duplicat.

Înainte de această modificare, durata de valabilitate a adeverinței era de 60 de zile, ceea ce implica necesitatea emiterii periodice a unei noi adeverințe până la primirea noului card.

Valeria Herdea, președintele CNAS, a subliniat că prelungirea duratei de valabilitate a adeverinței va evita situațiile neplăcute în care asigurații trebuie să facă drumuri repetate la Casele de Asigurări de Sănătate. Această măsură va debirocratiza și va fluidiza activitatea acestora, contribuind la reducerea cozilor de la ghișee.

„Durata până la emiterea cardului duplicat poate depăși două luni, iar asigurații pot fi puși în situația neplăcută de a face drumuri repetate la casele de asigurări de sănătate. Măsura prelungirii duratei de valabilitate a adeverinței de înlocuire a cardului național duplicat implicit debirocratizează și fluidizează activitatea caselor de asigurări de sănătate și diminuează cozile de la ghișee”, a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

Noul ordin permite transmiterea cererii de eliberare a cardului duplicat și prin poștă sau prin mijloace electronice de comunicare la distanță, cu condiția să fie însoțită de copia actului de identitate și, după caz, de alte acte doveditoare, precum și de dovada plății contravalorii cardului duplicat.

De asemenea, solicitanților cardului duplicat li se poate transmite adeverința înlocuitoare prin mijloace de comunicare la distanță. Adeverințele emise anterior intrării în vigoare a noului ordin își păstrează perioada de valabilitate prevăzută inițial. Totodată, persoanele asigurate care nu au avut niciodată card național de sănătate emis pot beneficia de servicii medicale fără necesitatea prezentării unei adeverințe în locul cardului.

Această adeverință se emite pentru asigurații care depun la casa de asigurări de sănătate cererea de eliberare a cardului duplicat, în cazul:

pierderii, deteriorării, furtului cardului inițial;
schimbării datelor de identitate ale titularilor, față de cele înscrise pe card, potrivit cnas.ro.

0189
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.