Știri

Vouchere de 1.900 de euro pentru cei care au casă la curte. Anunțul venit chiar astăzi

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) anunță un program masiv de vouchere pentru cei care au casă la curte. Fondurile totale se ridică la 850 de milioane de lei. Potrivit explicațiilor oferite de Laurențiu Neculaescu, peste 30.000 de gospodării din România sunt deja implicate.
Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu Neculaescu, a oferit mai multe informații despre programul „Prima Conectare”. Este vorba despre un program finanțat din fondurile PNRR.

Președintele AFM spune că fondurile se ridică la 850 de milioane de lei
Fondurile totale pentru acest program se ridică la 850 de milioane de lei. Mai mult, în proiect sunt implicate 34.000 de gospodării, a explicat președintele AFM.

„Este un program rezultat din PNRR, am avut deja două sesiuni de finanțare”, a declarat Laurențiu Neculaescu pentru DCNews.

Laurențiu Neculaescu a explicat că au fost aprobate noi contracte în ziua de miercuri, 28 martie, în valoare de 48 de milioane de lei.

În cele două sesiuni derulate până acum, subliniază Laurențiu Neculaescu, au fost contractați aproximativ 300 de milioane lei.

34.000 de gospodării vor beneficia de branșamentele de apă și canal
Astfel, 34.000 de gospodării vor beneficia de branșamentele de apă și canal.

„În cele două sesiuni derulate până acum, avem undeva în jur de 300 de milioane lei contractați și undeva la 34.000 de gospodării care vor beneficia de branșamentele de apă și canal”, a mai spus președintele AFM.

Sunt eligibile persoanele cu venituri reduse
De asemenea, acesta a explicat că sunt eligibile persoanele cu venituri reduse. Persoanele vizate trebuie să aibă sub 1700 de lei net/membru de familie .

Acestea vor beneficia de o finanțare acordată de AFM de 1.900 de euro pentru fiecare gospodărie pentru branșamentul de apă și canal

„Da, eligibili aici sunt cei cu venituri reduse. Trebuie să aibă sub 1700 de lei net/membru de familie și beneficiază de o finanțare acordată de AFM de 1.900 de euro pentru fiecare gospodărie pentru branșamentul de apă și canal”, a mai spus Laurențiu Neculaescu pentru sursa menționată.

Bugetul total acordat pentru proiectul „Prima Conectare” este de 850 milioane de lei.

Trebuie menționat că măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor cu venituri reduse pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.

În schimb, banii nu pot fi ceruți direct de persoanele interesate. Acestea se pot adresa operatorului de servicii de utilități publice din localitatea de domiciliu sau, după caz, operatorului regional de servicii de utilități publice.

Totodată, ghidul programului precizează că beneficiarul final al proiectului poate cere finanțare în cadrul programului „Prima Conectare” doar prin intermediul unui solicitant de finanțare, respectiv a unui operator de servicii de utilități publice sau prin operatorul regional de servicii de utilități publice.

Cei interesați să se racordeze la apă și canalizare cu bani de la stat trebuie să se adreseze companiei care furnizează astfel de servicii în localitatea de domiciliu.

0297
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.