Știri

Doliu în televiziunea din România. S-a stins marea doamnă a României: Drum lin!

Televiziunea românească deplânge pierderea unei mari doamne din acest domeniu. Mulți artiști care au colaborat cu aceasta i-au adus omagii, iar unii dintre ei au precizat că nu ar fi ajuns cine sunt azi dacă nu exista una dintre cele mai cunoscute realizatoare de emisiuni.

Este doliu în televiziunea românească după ce una dintre cele mai cunoscute realizatoare de emisiuni s-a stins din viață.

Este vorba despre Ioana Bogdan, una dintre cele care făceau istorie în acest domeniu pe vremea în care TV-ul era alb-negru.

În urma decesului acesteia, Nicu Alifantis, și nu numai, i-au adus un omagiu.

Pe pagina sa de Facebook, Nicu Alifantis a spus despre regretata Ioana Bogdan că a fost o personalitate deosebit de importantă a Televiziunii Române.

De altfel, el spune că a colaborat foarte mult cu aceasta și că îi datorează foarte multe.

„Ne-a părăsit doamna Ioana Bogdan, o personalitate deosebit de importantă a Televiziunii Române. Îi datorez enorm și am colaborat permanent cu domnia sa din 1975. Mulțumesc, Ioana pentru tot, o să-mi fie foarte dor de tine. Dumnezeu să te odihnească-n pace!”, a scris Nicu Alifantis.

085
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.