Știri

Vine frigul din nou în România! Meteorolog ANM: ”Vor apărea ninsorile! Temperaturile scad foarte mult!”

Meteorologii anunță un val de aer rece care va cuprinde România și va aduce frig, ploi și chiar ninsori.

Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat, în exclusivitate la Antena 3 CNN, cum va fi vremea în perioada următoare.

Potrivit meteorologului, temperaturile vor fi în creștere până la începutul săptămânii următoare, temperaturile arătând chiar peste 30 de grade Celsius. De la începutul săptămânii următoare însă, vremea se răcește brusc și puternic.

”Foarte cald zilele acestea, am avut numeroase recorduri termice și ieri, și alaltăieri, probabil și astăzi vom avea, În condițiile în care vorbim de temperaturi maxime de la 22…23 de grade la 28…29 de grade, cele mai ridicate, atât astăzi cât și mâine, în partea de sud a teritoriului.

Foarte probabil ca mâine să se răcească ușor în nord-est, în zona Moldovei, însă numai ușor.

Sâmbătă în toate regiunile, vor mai scădea temperaturile cu 1 grad, 2, cel mult 3, însă de duminică se va încălzi din nou, chiar semnificativ, astfel încât luni, marți, vom vorbi de temperaturi de 30, sau poate chiar peste 30 de grade în partea de sud a țării.

În condițiile în care vremea va fi frumoasă, precipitații se vor semnala doar pe arii restrânse în zonele montane, în zilele acestea. Foarte probabil mâine seară, mâine noapte, și în partea de sud a teritoriului, dar răzlețe și neînsemnate cantitativ”, a explicat Alina Șerban la Antena 3 CNN.

Val de aer rece peste România

”De la mijlocul săptămânii următoare, un val de aer rece va acoperi țara noastră și va determina temperaturi semnificativ mai scăzute, dar și precipitații probabil însemnate cantitativ.

Vor fi și fenomene de instabilitate atmosferică, iar în zonele montane vor apărea ninsorile.

Temperaturile vor scădea foarte mult, maximele se vor situa în marea lor majoritate între 8…9 și cel mult 19…20 de grade, iar minimele vor deveni ușor negative în partea de nord și de centru”, a mai spus Alina Șerban la Antena 3 CNN.

055
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.