Știri

Tradiţii şi obiceiuri în ajun de Sfântul Gheorghe. Ce să faci ca să-ţi meargă bine tot anul!

Sărbătorit în ziua de 23 aprilie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din lumea creştină. Numele său provine din limba greacă (Gheorghios) şi în traducere înseamnă agricultor.

În ajunul sărbătorii și în ziua praznicului, din moși-strămoși, credincioșii respectă unele tradiții , convinși fiind că acestea atrag norocul și sănătatea în viața lor.

Tradiții de bun augur în ajunul praznicului

În data de 22 aprilie, în ajunul praznicului, este sărbătorit ”Sângiorzul vacilor” sau „Alesul”. Acest obicei, moștenit din moși-strămoși, marchează începutul anului pastoral : în această zi se aleg ciobanii, mieii şi locul viitoarei stâne; tot atunci se pregătesc oile pentru muls şi se prepară primul caş.

Totodată, în ajunul praznicului, gospodarii sunt prudenți și iau măsuri care să alunge spiritele malefice şi strigoii care umblă noaptea prin gospodării pentru a fura mana laptelui de la vaci. Prin tradiţie, spiritele rele pot fi alungate cu ajutorul unor plante, precum : usturoiul, rugul de măceşe, pelinul, rostopasca sau leuşteanul.

În multe zone din țară, în ajunul sărbărorii de Sfântul Gheorghe, pe marginea galeții în care se mulge pentru prima data laptele oilor se așează „colacul oilor”, un colac în forma unei cununi, care se prepară din făină de grâu curată, cu apă și sare, apoi se unge cu gălbenuș de ou. Colacul este revendicat de doi păstori care vor să-l rupă în două. Potrivit tradiției, păstorul care rămâne cu partea mai mare a colacului va avea noroc la producția de lapte în vara pastorală. De asemenea, în unele zone, în ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, la primul muls, în locul colacului se folosește, o cunună din ramuri verzi, care are puteri magice: va spori laptele și va alunga forțele malefice, destul de active în ajunul praznicului.

În ajunul sărbătorii, oamenii priveghează

În multe zone rurale, în ajunul sărbătorii, oamenii priveghează toată noaptea; priveghiul creștin se împlinește pentru ca oamenii să rămână vioi și sănătoși tot anul.

Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox

Datini care cheamă ursitul pentru fetele de măritat

În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. Tot în această zi, fetele mai obişnuiau să semene usturoi, pe care îl păstrau până la anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, tinerele cred că vor fi înzestrate cu sănătate şi că se vor căsători în cel mai scurt timp.

Sfântul Gheorghe 2024, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să faci în AJUN ca să ai spor și biruință tot anul

0147
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.