Știri

Se plătesc câte 20.000 de lei de la stat. Este obligatoriu în România chiar astăzi, 24 aprilie

Se plătesc câte 20.000 de lei de la stat. AFM i-a anunțat pe participanții la programul Casa Verde Fotovoltaice că au timp până la finalul zilei să facă o alegere importantă. Iată despre ce este vorba.

Se plătesc câte 20.000 de lei de la stat. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a emis un nou comunicat pentru participanții la programul Casa Verde Fotovoltaice, sesiunea 2023.

Aceștia sunt rugați să își aleagă o firmă validată pentru instalarea panourilor fotovoltaice în locuințele lor până la finalul zilei de azi.

”Reamintim solicitanților înscriși în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023, că mâine, 24 aprilie 2024, ora 23:59, este ultima zi în care își pot selecta un instalator validat, prin intermediul aplicaţiei”, a transmis AFM marți, pe 23 aprilie.

În total, aproximativ 90.000 de beneficiari s-au înscris în cadrul programului, fiecare beneficiind de o finanțare de 20.000 de lei.

Referitor la sesiunea 2024 a programului Casa Verde Fotovoltaice, conform celor mai recente informații furnizate de AFM, se estimează că înregistrările vor fi deschise în cea de-a doua parte a anului, cel mai probabil în luna septembrie.

Amintim că la sfârșitul lunii februarie, Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) pentru anul în curs.

În acest an, sesiunea nouă a programului Casa Verde 2024, dedicată instalării panourilor fotovoltaice, va dispune de un buget record. Mai exact, este vorba de 2 miliarde de lei.

Se estimează că aceasta va fi lansată, cel mai probabil, în timpul verii sau la începutul toamnei.

”Casa Verde Fotovoltaice este cel mai solicitat program, astfel că pentru înscrierile pe care le vom organiza în anul 2024, am alocat un buget record în valoare de 2 miliarde de lei.

De asemenea, dispunem pentru anul 2024 de un buget de 250 de milioane de lei pentru lansarea unei sesiuni de finanțare ce vizează înscrierea unităților de cult, a instituțiilor publice și entităților juridice non-profit din domeniul asistenței sociale care doresc instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru clădirile în care își desfășoară activitatea”, a transmis AFM.

În luna martie, Laurențiu Neculaescu, liderul AFM, a declarat că aproximativ 100.000 de locuințe din România vor primi finanțare în cadrul noului program. Acești bani sunt destinați sprijinirii oamenilor în achiziționarea și instalarea panourilor fotovoltaice.

Lansarea sesiunii 2024 a Programului Casa Verde Fotovoltaice este planificată pentru perioada iulie-august-septembrie 2024.

Prin intermediul acestui program, guvernul român oferă o finanțare de până la 20.000 de lei.

Principala condiție este ca beneficiarul să contribuie cu o sumă proprie de 2.000 de lei.

Programul sprijină financiar instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 3 kW (kilowați). Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.

042
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.