Știri

De ce să te speli pe față cu apă dintr-un bol în care ai pus un bănuț și un ou roșu. Tradiția de la care nu se dezic românii

De ce să te speli pe față cu apă dintr-un bol în care ai pus un bănuț și un ou roșu. Tradiția de la care nu se dezic românii

Românii sunt adepții tradițiilor de sărbători, iar acum, că vine Paștele, majoritatea credincioșilor ortodocși se pregătesc pentru Sfintele Sărbători Pascale.

Iată cum obișnuiesc românii să aștepte intrarea Lui Iisus în casele lor.

Românii cunosc o mulțime de tradiții și obiceiuri din bătrâni care se fac și astăzi în anumite zile ale anului.

Astfel, pentru că mai sunt doar câteva zile până la Sfintele Sărbători Pascale, românii superstițioși respectă o tradiție ce se face în prima zi de Paște.

Pentru cei ce nu știu, în dimineața primei zile de Paște, credincioșii ortodocși pun într-un vas cu apă un ou roşu sfinţit în Noaptea Învierii, dar şi un ban, pentru că se spune că persoanele care se spală pe față cu acea apă vor avea parte de sănătate, dar și de noroc și belșug.

Mai mult decât atât, cei care respectă tradiția ca la care își vor purifica sufletele și vor fi feriți de cele rele pe tot parcursul anului.

„În prima zi de Paşte, după slujba de Înviere, oamenii duc la biserică, pentru a fi sfinţite, produse specifice, cozonac, pască şi ouă roşii. După ce sunt sfinţite, credincioşii iau anafura şi apoi pleacă la cimitir.

Acolo se aprind lumânări, iar lucrurile sfinţite se dau de pomană. Nu se mânăncă imediat pentru că trebuie duse acasă, acolo sunt alte ritualuri”, a spus Eugenia Notărescu, şeful Serviciului Cercetare din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi.

Cum să faci ritualul cu ouăle și bănuțul în apă

Înainte de masa de Paște, ouăle sfințite se pun într-un vas cu apă, alături de un bănuț. Obiceiul există în casele românilor încă de pe vremea străbunicilor noștri.

„Conform tradiţiei, acasă, înainte de masă, este un alt ritual, spălarea feţei cu apă în care s-a pus un ou roşu, unul alb şi un bănuţ. Primul se spăla pe faţă cel mai bătrân din familie, bunicul, apoi ceilalţi, la final copiii pot lua bănuţul.

Înainte de a se spăla pe faţă, bunica îi sărută mâna bunicului, apoi pe rând toţi sărută mână bunicilor, este o ierarhie strictă care are legătură cu iertarea şi respectul pentru cei mai în vârstă. Şi eu fac la fel, aşa am învăţat, aşa o să fac în continuare”, a spus precizat Paul Buţa, potrivit Spynews.ro.

Așa, ouăle, banul şi apa în care acestea se pun au semnificaţii bine înrădăcinate în sufletele românilor.

„Oul alb din apa pentru spălat simbolizează curăţenia sufletului, oul roşu are legătură cu roşeaţa din obraji care înseamnă sănătate, iar bănuţul aduce belşug şi noroc. De aceea, după ce se spălau pe faţă, cojile de ouă nu se aruncau, erau duse într-o altă apă ca să curgă, să ajungă la blajini, la morţi”, a mai spus, recent, Paul Buţa.

Chiar și astăzi, acest ritual încă se păstrează. Nu pierdeți tradițiile românești, pentru că ele sunt ceea ce definesc românii și credința lor în preajma Sărbătorilor Sfinte.

066
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.