Media

Reacția Andreei Marin, după ce a fost întrebată de iubitul fiicei sale: „La vârsta aceasta avem doar prieten”

Andreea Marin a avut o reacție neașteptată când a fost întrebată de iubitul fiicei sale. Violeta Bănică a postat recent pe rețelele de socializare că este într-o relație.

Aflată la un eveniment monden, Andreea Marin a stat de vorbă cu jurnaliștii prezenți. Fosta prezentatoare de la „Surprize, surprize!” a fost întrebată dacă de Paște va fi invitat la ei acasă și iubitul Violetei, fiica sa din căsnicia cu Ștefan Bănică jr. Vedeta a avut o reacție neașteptată și a ținut să facă o scurtă precizare în aceea ce privește povestea de dragoste adolescentină pe care o trăiește Violeta.

„De fiecare dată sunt acasă. Mie îmi place Paștele acasă. Îmi place Crăciunul acasă. Îmi place atmosfera aceea de familie. E tare important să simți căldura. Și căldura e acasă. (…) Nu avem iubit la vârsta aceasta. Avem doar prieten. Nu fac mărturisiri despre viața fiicei mele în felul acesta”, a declarat Andreea Marin pentru cancan.ro.

Fosta soție a lui Ștefan Bănică jr a preferat să păstreze discreția în ceea ce privește viața privată a fiicei sale. Violeta se află la vârsta la care trăiește iubiri adolescentine, iar mama ei, care îi este cea mai bună prietenă, îi oferă sfaturi atunci când i le cere.

Cine este iubitul Violetei Bănică

Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică, trăiește primii fiori ai dragostei și a dezvăluit că este implicată într-o relație. În vârstă de 16 ani, Violeta Bănică trăiește o poveste de iubire adolescentină alături de George, un tânăr care a studiat la „Școala de media” și care este implicat în mai multe proiecte importante alături de alți adolescenți. Iubitul fiicei Andreei Marin pare că este interesat de jurnalism și comunicare, astfel că și-a urmat pasiunea și a frecventat un curs în acest sens.

Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică jr, Violeta, a făcut publice primele imagini alături de iubitul său, marcând astfel o nouă etapă în viața sa personală. Adolescenta a postat pe pagina sa de Instagram un videoclip în care apare alături de iubitul ei, exprimându-și astfel deschis sentimentele și fericirea pe care o trăiește în această relație.

„Te iubesc!”, a scris fata fostei prezentatoare la postarea pe care a făcut-o pe pagina de Instagram.

Andreea Marin a fost pregătită pentru momentul în care Violeta i-a spus că are iubit
Într-un interviu pentru fanatik.ro, Andreea Marin a vorbit cu multă sinceritate despre relația pe care o are cu Violeta, fiica ei din căsnicia cu Ștefan Bănică jr. Fosta prezentatoare de la „Surprize, surprize!” mărturisea că este pregătită pentru momentul în care fiica ei îi va spune că are un prieten.

„Are 16 ani și e normal la această vârstă să îi placă cineva, sunt deschisă. Cu precauții însă, așa cum gândește probabil orice părinte conștient și responsabil în aceste vremuri tulburi. Îmi place să o văd fericită și în siguranță”, a spus vedeta.

Relația Andreei Marin cu Violeta este una foarte deschisă, astfel că cele două își împărtășesc orice. Fosta prezentatoare TV are grijă să-i ofere adolescentei cele mai bune sfaturi și să o ajute să evolueze în cel mai frumos mod. Violeta este deja implicată într-o mulțime de proiecte interesante, iar mama ei este cât se poate de mândră.

0154
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.