Știri

Românii care ar putea ieși la pensie mai devreme și după 1 septembrie 2024. Legea ar urma să se schimbe

Deși guvernanții promit că veniturile vor crește de la 1 septembrie 2024, odată cu implementarea noii legi a pensiilor, anumite beneficii dispar.

Una dintre principalele schimbări din noua lege a pensiilor este eliminarea pensiei anticipate fără penalizări.

Simona Bucura Oprescu a explicat și care sunt tipurile de pensii care se vor mai acorda după implementarea noii legi a pensiilor.

Potrivit Ministrul Muncii, tipurile de pensie sunt:

Pensia pentru limită de vârstă
Pensia de invaliditate
Pensia anticipată
Pensia de urmaș

”Pensia anticipată se poate lua atunci când ai stagiul complet de cotizare și te poți pensiona anticipat în două situații:

Dacă ai 40 de ani de stagiu contributiv poți să te pensionezi anticipat fără nicio penalizare. Altfel spus, dacă ești bărbat, iar limita de vârstă este de 65 de ani, dacă ai 40 de ani de stagiu de cotizare, poți ieși la pensie la 60 de ani. Fără nicio penalizare, cu toate drepturile.

De asemenea, pentru pensia anticipată, dacă ai 35 de ani stagiu contributiv, ceea ce este obligatoriu pentru a te pensiona anticipat, poți ieși la pensie anticipat scăzând penalizarea de la 30% cât era pe vechea lege la o penalizare de 24%, cât este pe noua lege”, a explicat ministrul Muncii la Antena 3 CNN.

Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
Așadar, se poate observa că, potrivit noii legi a pensiilor, vor exista doar patru categorii de pensii, și nu cinci, așa cum este în acest moment. Cu alte cuvinte, dispare o categorie de pensie. Mai exact, pensia anticipată fără penalizări.

Prin urmare, ieșirea mai devreme la pensie fără penalizări mai este posibilă doar până la 31 august 2024.

Românii care au locuit în zone poluate nu ar mai putea să se pensioneze anticipat
Totodată, noua lege a pensiilor nu mai reglementează posibilitatea reducerii vârstei de pensionare cu doi ani pentru cei ce au locuit trei decenii în localități ori zone poluate.

Însă mai mulți parlamentari propun, prin intermediul unui proiect legislativ pus marți în dezbaterea Senatului, ca această pensionare anticipată să rămână disponibilă în continuare, respectiv ca actualele prevederi legate de această posibilitate să nu fie abrogate în toamnă.

Mai exact, potrivit proiectului legislativ, noua lege a pensiilor ar urma să fie modificată, astfel încât și după 1 septembrie, data la care va intra în vigoare, să se aplice unele dintre prevederile cuprinse de actuala lege a pensiilor, care, altfel, va fi abrogată integral în toamnă.

Concret, după cum este propus acum, se va abroga la data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor, mai exact, la 1 septembrie 2024, “Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (…) cu excepţia art. 65 alin (5)”, scrie avocatnet.ro.

Legea ar putea fi schimbată
La alineatul 5 al articolului 65, actuala lege a pensiilor stabilește posibilitatea ca cei ce au locuit 30 de ani în zone afectate de poluare să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără să fie penalizați.

Așadar, dacă proiectul de față va ajunge să se aplice, locuitorii zonelor poluate vor putea să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare și după 1 septembrie 2024.

Potrivit inițiatorilor, măsura este necesară, deoarece „mulţi dintre locuitorii acestor zone (cele poluate – n. red.) suferă de probleme grave de sănătate, mai ales din pricina faptului că au trăit și au lucrat într-un mediu foarte toxic. Poluarea aerului are o multitudine de efecte negative asupra sănătății, multe dintre acestea fiind manifestări grave, care apar după expunerea mai îndelungată la un aer poluat. Printre acestea putem număra: boli respiratorii și pulmonare, crize de astm, emfizem pulmonar, boala pulmonară obstructivă cronică, cancerul pulmonar, diferite forme de pneumonie, leucemie, etc”.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat în Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

0105
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.