Un accident aviatic, în care a fost implicat un avion AN-2, a avut loc la Buzău.
Potrivit primelor informații, aeronava implicată a fost scoasă din uz de mai bine de 10 ani. Cu toate acestea, era utilizată pentru zborurile de antrenament ale parașutiștilor.
Accidentul aviatic a avut loc în cursul acestei zilei pe Aerodromul Spătaru.
Din primele informații, nu au fost înregistrate victime. Cel mai probabil, cauza care ar fi condus la producerea acestui accident este o eroare umană.
Până în acest moment nicio autoritate publică nu a făcut precizări despre acest incident.
În momentul în care aeronava s-a prăbușit, la bord se aflau doar cei doi piloți, care s-au autoevacuat. Aceștia nu au fost răniți.