Știri

Românii care vor avea pensiile majorate cu 90% din septembrie: Șeful Casei de Pensii „Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri”

Începând cu 1 septembrie, pensionarii din România care au cotizat peste 40 de ani, dar în prezent primesc pensia minimă, vor beneficia de creșteri semnificative ale pensiilor, de 80-90%. Aceasta este una dintre măsurile incluse în noua lege a pensiilor, care va aduce schimbări importante pentru mai mult de 3 milioane de pensionari.

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat că pensionarii cu stagiul de cotizare de peste 40 de ani vor vedea majorări considerabile ale pensiilor, ieșind din zona indemnizației sociale.

În schimb, cei care au avut un stagiu de cotizare sub 25 de ani vor rămâne cu pensia neschimbată, beneficiind în continuare de indexarea anuală prevăzută de lege.

„ Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri, datorită punctelor de stabilitate. Cei care au cotizat peste 40 de ani vor vedea creșteri de peste 80-90%. Mulți pensionari care în prezent primesc indemnizație socială vor ieși din această zonă”

În luna iunie, Casa de Pensii va începe procesul de tipărire și distribuire a noilor decizii de pensionare, astfel încât pensionarii să cunoască exact noul cuantum al pensiei pe care îl vor primi de la 1 septembrie.

„Începând din luna iunie, începem și procesul de tipărire și ulterior de distribuire a noilor decizii de pensionare, astfel încât de la 1 septembrie oamenii să știe exact care este noul cuantum al pensiei în urma recalculării prevăzute de noua lege a pensiilor”, a explicat Daniel Baciu.

Daniel Baciu a precizat că aproximativ 1 milion de pensionari care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani vor rămâne cu aceeași pensie.

Aceștia au beneficiat deja de o indexare de 13,8% la începutul anului și vor continua să beneficieze de indexările anuale prevăzute de lege.
„Rămân cei 1 milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. Aceștia sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”, a anunțat Daniel Baciu.

Noua lege a pensiilor, Legea 360/2023, stabilește schema după care se calculează pensiile, bazată pe principiul contributivității. Românii își pot calcula singuri veniturile folosind formula prezentată de specialiștii Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Exemplu de calcul pentru 30 de ani de muncă: Un pensionar cu un salariu brut de 5.000 de lei și o vechime de 30 de ani poate utiliza următoarea formulă: 0,73648 (punctajul anual) x 30 (numărul de ani de vechime)+ 0,5 (punctele de stabilitate) x 5 (numărul de ani munciți suplimentar peste vechimea de 25 de ani).

Acesta va rezulta în 24,5944 puncte de pensie, care înmulțite cu 81 de lei (valoarea punctului de referință) vor da o pensie de 1992 de lei, majorată cu 500 de lei față de pensia anterioară.
Pentru fiecare stagiu de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani, se acordă puncte de stabilitate astfel:

– 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani.

– 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani.

– 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.

pensionari care stau pe o bancă în parc
Perioade asimilate vechimii includ:
– Urmarea cursurilor de zi ale învățământului universitar.

– Satisfacerea serviciului militar.

– Beneficierea de indemnizații de asigurări sociale (1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006).

– Concediul pentru incapacitate temporară de muncă (de la 1 ianuarie 2005).

– Concediul pentru creșterea copilului (de la 1 ianuarie 2006).

Noile valori ale punctului de referință și numărul total de puncte vor fi incluse în taloanele de pensie, reflectând recalculările și majorările specifice.

0112
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.