În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de trei zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Rusaliilor. Astfel, ziua de 23 iunie va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii primei zi de Rusalii, ziua de 24 iunie este a doua zi de Rusalii care va fi considerată, de asemenea, liberă. Ziua de 23 iunie pică duminică, în timp ce ziua de 24 iunie pică în timpul săptămânii, respectiv ziua de luni.
1 iunie ( sâmbătă – Ziua Copilului);
23 iunie (duminică – Rusalii);
24 iunie (luni – a doua zi de Rusalii);
15 august (joi – Sfânta Maria);
30 noiembrie (sâmbătă – Sfântul Andrei);
1 decembrie (duminică – Ziua Naţională a României);
25 şi 26 decembrie (miercuri şi joi – prima şi a doua zi de Crăciun).
Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.
Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.
Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.