Știri

Casele de Pensii au cerut Poştei Române să oprească distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. Directorul Poştei: „Nu ne dau explicaţii!”

Valentin Ștefan, directorul general al Poştei Române, a dezvăluit că mai multe case județene de pensii i-au cerut să oprească distribuirea către pensionari a deciziilor de recalculare a pensiilor. Mai mult, se pare că în unele cazuri poștașii au mers acasă la oameni și le-au cerut înapoi deciziile de recalculare spunându-le că trebuie revizuite.

Casele de Pensii au cerut Poştei Române să oprească distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. „Situația este relativ simplă. Într-adevăr, a existat o situația în care doi salariați au luat de la câteva persoane… Știu că s-a vehiculat cifra 17 în spațiul public, în realitate noi am verificat 10 persoane care au înmânat deciziile. Explicația salariaților a fost că au vrut să-i ajute pe acești pensionari să nu mai meargă ei la casa de pensii și să le ducă poștașul. Este o cutumă a încredere între salariații companiei și beneficiari”, a declarat Valentin Ştefan la Antena 3.

Întrebat dacă s-a greșit ceva în decizia de recalculare, directorul general al Poştei Românie a răspuns: „Asta nu pot să vă spun, nu am urmărit acest lucru. În schimb, într-adevăr, există aceste situații în care casele de pensii ne solicită să mai oprim de la distribuire anumite decizii”.

Valentin Ştefan a confirmat că mai multe case de pensii judeţene i-au cerut sistarea distribuirii către pensionari a deciziilor de recalculare a pensiilor, nu doar cea de la Alba, unde peste 5.000 de decizii ar fi fost recalculate greşit: „În mai multe județe din țară, numai că nu am centralizat aceste cifre, nu știu să vă spun câte sunt nici ca număr de decizii, nici ca număr de județe. Nu ne dau explicații, pur și simplu ne spun: umătoarele decizii opriți-le de la distribuire! Ceea ce noi facem”.

Anunţul lui Valentin Ştefan vine după ce Ministerul Muncii a cerut urgent Companiei Naţionale Poşta Română şi Casei Teritoriale de Pensii Alba clarificări cu privire la retragerea de la beneficiari a 17 decizii de recalculare a pensiilor: „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a luat act de informaţiile apărute în presă referitoare la cele 17 decizii de recalculare a pensiilor transmise de către lucrători ai Oficiului Judeţean de Poştă Alba către pensionari şi care au fost retrase ulterior de la beneficiari. Facem precizarea că o astfel de procedură nu este prevăzută în aceşti termeni în Convenţia încheiată cu Poşta Română. MMSS cere urgent Companiei Naţionale Poşta Română şi Casei Teritoriale de Pensii Alba clarificări cu privire la această situaţie”.

Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a început, vineri, 16 august, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară. Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.

081
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.