Magazin

Ce este total interzis să faci odată cu lăsarea întunericului înainte de Înviere. Este păcat mare și aduce năpasta asupra familiei

Sâmbăta Mare este o zi specială pentru români. Este ziua în care toți creștinii pun pe pauză agitația cotidiană, pentru a lăsa loc liniștii, reculegerii și gândurilor către cele sfinte. Dar, așa cum tradiția românească o cere, nu tot ce pare firesc într-o zi obișnuită este permis și în Sâmbăta Mare. Există anumite lucruri pe care credincioșii nu trebuie să le facă în această zi. Mai ales după lăsarea întunericului în Sâmbăta Mare.

Sâmbăta Mare este o zi specială și încărcată de simboluri puternice. Este ultima zi din Săptămâna Patimilor și amintește de momentul în care trupul lui Iisus Hristos a fost așezat în mormânt. Nu este o zi de bucurie, nici de sărbătoare, ci una de tăcere adâncă, în care credincioșii se pregătesc atât sufletește, cât și trupește pentru miracolul Învierii. Gospodinele pun la punct ultimele detalii pentru masa de sărbătoare, iar fiecare gest, oricât de simplu ar părea, poartă o însemnătate aparte.

Ce nu au voie credincioșii să facă în Sâmbăta Mare, ai grijă după lăsarea întunericului

Sâmbăta Mare este considerată ziua liniștii desăvârșite. Se spune că, în această zi, chiar și îngerii își țin respirația, așteptând clipa în care cerurile se vor deschide și Hristos va învia. Tocmai de aceea, excesele, veselia zgomotoasă, muzica tare sau petrecerile nu își au locul. Nu se consumă alcool, nu se dansează și nu se râde în hohote. Este o zi a echilibrului și a reflecției.

Curățenia în casă este permisă doar în prima parte a zilei, dar chiar și așa, tradiția populară avertizează că spălatul rufelor sau coaserea sunt activități interzise. Se spune că aceste gesturi aduc necazuri și slăbesc armonia din familie. Totuși, spălatul vaselor folosite pentru pregătirea bucatelor pascale este acceptat, tocmai pentru că are legătură directă cu masa de sărbătoare.

Tot în această zi, hainele noi pentru Înviere trebuie călcate și pregătite cu grijă, fiindcă ele simbolizează curățirea trupului și a sufletului. Una dintre cele mai vechi superstiții spune că dacă dormi în noaptea de Sâmbăta Mare, dorințele tale nu se vor împlini. Aceasta este noaptea în care cerurile se deschid, iar rugăciunile ajung direct la Dumnezeu. Tocmai de aceea, este bine să rămâi treaz, să mergi la biserică și să îți formulezi în tăcere cele mai arzătoare dorințe.

În unele zone din țară, oasele și resturile rămase după tăierea mielului sunt îngropate la rădăcina unui pom – de regulă măr sau păr – pentru ca familia să aibă parte de sănătate tot anul. Tot acum se mai spune că, dacă te împiedici în drum spre biserică, vei avea un an greu. Pentru a te feri de dureri de măsele, unii pun o bucată de fier între dinți când se trag clopotele la miezul nopții.

Ce să nu faci după lăsarea întunericului în Sâmbăta Mare

În Sâmbăta Mare, după lăsarea întunericului, tradiția populară și credința ortodoxă ne îndeamnă la liniște, reculegere și pregătire sufletească pentru Învierea Domnului. Este considerat nepotrivit să faci treburi casnice sau să gătești, deoarece focul și căldura nu trebuie să mai fie „tulburate” în așteptarea Luminii Sfinte. De asemenea, se spune că nu este bine să pornești la drum lung sau să pleci de acasă fără un rost anume, căci această noapte este una sfântă și trebuie petrecută cu smerenie, în rugăciune sau în drum spre biserică.

Totodată, evitarea certurilor, a vorbelor grele și a gândurilor negative este esențială în Sâmbăta Mare, după lăsarea serii. Se crede că orice energie negativă atrage influențe rele și poate umbli liniștea sufletească ce ar trebui păstrată până la Înviere. Este o noapte a iertării și a împăcării, în care casa trebuie să fie curată, lumânările pregătite, iar inima deschisă pentru miracolul pascal. Respectarea acestor îndemnuri întărește legătura spirituală cu momentul sacru al Învierii și aduce pace în familie și în suflet.

091

Comments are closed.