Știri

Marea Finală Eurovision 2026. Ce număr are Alexandra Căpitănescu! Iată cum o puteți vota

Sâmbătă, 16 mai 2026, are loc marea finală a Eurovision Song Contest 2026, unul dintre cele mai urmărite spectacole muzicale din lume. România revine în finala competiției după patru ani, fiind reprezentată de Alexandra Căpitănescu, care va urca pe scena de la Viena cu piesa „Choke Me”.

Marea finală Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu reprezintă România în această seară pe scena de la Viena

Artista va intra în concurs cu numărul 24, în a doua parte a show-ului organizat la Wiener Stadthalle. Evenimentul este transmis în direct de Televiziunea Română pe TVR 1 și TVR+.

25 de țări luptă pentru trofeul Eurovision 2026

Finala Eurovision Song Contest 2026 aduce pe scenă 25 de țări care se vor lupta pentru marele trofeu. România speră la un rezultat important prin prestația Alexandrei Căpitănescu, una dintre cele mai apreciate apariții ale noii generații de artiști români.

Alexandra Căpitănescu va interpreta piesa „Choke Me” în fața a milioane de telespectatori din întreaga lume.

Marea Finală Eurovision 2026 va fi transmisă în direct de TVR 1 şi TVR+, de la ora 22:00. Prezentatori vor fi Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel.

La ediția din acest an, rezultatele sunt stabilite prin combinarea votului publicului cu cel al juriilor naționale, fiecare având o pondere de 50%.

Cum poate vota publicul din România la Eurovision 2026

Publicul din România își poate susține favoriții prin SMS sau online, însă regulamentul competiției interzice votarea reprezentantului propriei țări.

„Publicul din România își poate susține favoriții prin SMS sau online, însă, conform regulamentului Eurovision Song Contest, nu se poate vota pentru reprezentantul propriei țări.”

Pentru a vota în marea finală, telespectatorii români trebuie să trimită un SMS la numărul 1399 cu numărul concurentului preferat. În finală pot fi votate toate piesele numerotate de la 01 la 25, cu excepția poziției 24, ocupată de România.

Costul unui vot este de 1 euro plus TVA, la care se adaugă tariful standard al mesajului.

Votul online poate fi realizat pe platforma oficială Eurovision, accesibilă atât de pe telefon, cât și de pe calculator. Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi.

România poate primi voturi din partea publicului internațional

Alexandra Căpitănescu poate fi votată de publicul din țările participante, dar și din categoria „Rest of the World”, destinată statelor care nu participă oficial în competiție.

„România poate primi voturi din partea țărilor aflate în competiție, dar și din categoria „Rest of the World”, destinată publicului din statele neparticipante.”

Votul în finală se deschide înainte de interpretarea primei piese și rămâne activ aproximativ 40 de minute după ultima prestație artistică.

Ordinea de intrare în Finala Eurovision 2026

Cele 25 de țări finaliste care vor urca pe scena Eurovision 2026 sunt:

Danemarca – Soren Torpegaard Lund – „For Vi Gar Hjem”

Germania – Sarah Engels – „Fire”

Israel – Noam Bettan – „Michelle”

Belgia – ESSYLA – „Dancing on the Ice”

Albania – Alis – „Nân”

Grecia – Akylas – „Ferto”

Ucraina – LELEKA – „Ridnym”

Australia – Delta Goodrem – „Eclipse”

Serbia – LAVINA – „Kraj Mene”

Malta – AIDAN – „Bella”

Cehia – Daniel Zizka – „Crossroads”

Bulgaria – DARA – „Bangaranga”

Croația – LELEK – „Andromeda”

Marea Britanie – LOOK MUM NO COMPUTER – „Eins, Zwei, Drei”

Franța – Monroe – „Regarde!”

Republica Moldova – Satoshi – „Viva, Moldova!”

Finlanda – Linda Lampenius & Pete Parkkonen – „Liekinheitin”

Polonia – ALICJA – „Pray”

Lituania – Lion Ceccah – „Sólo Quiero Más”

Suedia – FELICIA – „My System”

Cipru – Antigoni – „JALLA”

Italia – Sal Da Vinci – „Per Sempre Sì”

Norvegia – JONAS LOVV – „YA YA YA”

România – Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”

Austria – COSMÓ – „Tanzschein”

Cine este Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și una dintre cele mai promițătoare artiste ale noii generații.

Publicul larg a cunoscut-o în 2023, după ce a câștigat trofeul Vocea României, impresionând atât juriul, cât și telespectatorii.

Absolventă a Facultății de Fizică și studentă la master în fizică medicală, artista are un parcurs atipic, reușind să îmbine performanța academică cu muzica.

După succesul obținut în competiția de talente, Alexandra și-a consolidat cariera prin lansări proprii și colaborări artistice, construindu-și un stil muzical bazat pe autenticitate și expresie directă.

Marea Finală Eurovision 2026 va fi transmisă în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1 și TVR+, sâmbătă, 16 mai, de la ora 22:00.

015

Comments are closed.