Știri externe

O mașină a intrat în plin în oamenii de pe trecerea de pietoni. Sunt mulți răniți și morți

Accidentul de circulație soldat vineri cu opt răniți, dintre care trei grav, în orașul Stuttgart, din sudul Germaniei, pare să fi fost accidental, a declarat poliția, adăugând că deocamdată nu există indicii privind un act terorist, transmite EFE.

‘Pe baza stadiului actual al investigațiilor și a concluziilor de până acum, colegii noștri presupun că pe (strada) Olgaeck a avut loc un tragic ‘accident de circulație. În acest moment nu există indicii privind un atac sau un act deliberat’, a scris poliția din Stuttgart în X.

Cu puțin timp înainte, instituția comunicase că opt persoane în total au fost rănite, dintre care trei grav și una a trebuit să fie resuscitată. De asemenea, anunțase că șoferul vehiculului a fost arestat și este interogat de autorități și că forțele de securitate încearcă să clarifice circumstanțele accidentului.

Potrivit tabloidului Bild, evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o intersecție aglomerată din centrul orașului, unde un Mercedes clasa G condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani a acroșat mai mulți trecători care traversau strada.

Potrivit radiodifuzorului public SWR, șoferul este cetățean german.

UPDATE ORA 09:14 Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat în pietoni în orașul german Stuttgart

Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X.

Potrivit tabloidului ‘Bild’, evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o intersecție aglomerată din centrul orașului, unde un Mercedes clasa G a lovit mai mulți trecători care traversau strada.

Poliția nu a precizat dacă a fost vorba de un accident sau de un posibil atac terorist, potrivit sursei citate, care a precizat că mai multe persoane au fost grav rănite. ‘Anchetăm în toate direcțiile’, a declarat un purtător de cuvânt ‘Bild’.

Șoferul vehiculului a fost arestat și este interogat de autorități. Traficul în zona incidentului a fost blocat.

0128

Comments are closed.