Fostul premier Emil Boc a declarat că atât timp când în Parlamentul României nu se formează o nouă majoritate, Guvernul Bolojan rămâne în funcție. Liberalul a declarat că este responsabilitatea celor care vor să dea jos Executivul să pună un altul în loc. „Până când o altă majoritate nu se va constitui, acest guvern va rămâne și cred că este necesar să își continue activitatea”, a spus Emil Boc.
Fostul premier Emil Boc a ajuns, marți dimineață, la Palatul Parlamentului, pentru a participa la ședința conducerii PNL. Liberalul a spus că deși Guvernul Bolojan este „departe” de a fi unul „perfect” este totuși „cea mai bună soluție pentru ca țara să nu intre în alte derapaje”
„Fără a spune că Guvernul Bolojan este perfect, departe de asemenea idee. Dar este astăzi cea mai bună soluție pentru ca țara să nu intre în alte derapaje și să aibă mai multe greutăți decât oricum există în momentul de față”, a spus Boc.
Acest guvern trebuie să rămână în funcție
În opinia fostului premier, acest guvern trebuie să rămână în funcție până când se formează o nouă majoritate în Parlament.
„Din punct de vedere constituțional, lucrurile sunt destul de simple. În condițiile în care partenerii de la PSD își mențin opțiunea de a ieși de la guvernare, timp de 45 de zile, premierul Bolojan are posibilitatea să desemneze din rândul membrilor guvernului alți miniștri pentru a ocupa portofoliile. Am avut și o asemenea situație în 2009.
După 45 de zile te duci în fața Parlamentului cu schimbarea compoziției politice, propunând alți membri în locul miniștrilor PSD, fie din PNL, fie tehnocrați, fie… își asumă politic premierul împreună cu PNL și ceilalți parteneri de guvernare.
Aici este o chestiune constituțională. Dacă schimbarea compoziției politice este aprobată de Parlament, lucrurile merg mai departe. Dacă nu este aprobată de Parlament, acest guvern rămâne în continuare cu puteri depline. În consecință, acest guvern va rămâne în vigoare până când o altă majoritate politică se va consolida în Parlament. Cu alte cuvinte, spus în termeni populari, cine dă jos un guvern trebuie să aibă și posibilitatea să pună unul nou”., a spus Boc.
Fostul premier a dat exemplul Germaniei, unde există mecanismul de moțiune constructivă de neîncredere, iar atunci când parlamentul dă jos un guvern, trebuie să aprobe în același timp și numele noului cancelar.
„În România nu este asemenea mecanism. La noi dai jos după acea vedem ce se întâmplă? (…) Până când o altă majoritate nu se va constitui, acest guvern va rămâne și cred că este necesar să își continue activitatea”, a spus Boc.
Referitor la discuțiile din PNL pentru a deschide negocierile cu parlamentarii de la POT și SOS pentru a obține o majoritate parlmentară fără PSD, Bolojan a spus că nu știe să existe acest scenariu în partid.
„N-am participat la nicio discuție ieri, nu știu de așa ceva să existe în partid în momentul de față. Cert este că pe noi, în primul rând, în acest moment, ne preocupă guvernarea acestei țări și țara să nu fie lăsată în derivă și în consecință avem mecanismele constituționale prin care să continuăm guvernarea responsabilă. E un partid care și-a asumat în cele mai grele momente destinele țării, luând măsuri complicate, nu întotdeauna cele mai bune, dar oricum necesare. Și cred că în perioada următoare poate să continue și să îmbunătățească lucrurile care, repet, pot fi îmbunătățite”, a spus Boc.
De asemenea, întrebat dacă Ilie Bolojan va mai rămâne la șefia PNL în cazul în care va fi PSD reușește să îl debarce de la Palatul Victoria, edilul a spus: „Dacă PSD nu își mai dorește să intre la guvernare alături de Ilie Bolojan, de ce ar renunța PNL la el? PNL are președinte de partid, are premier, are Guvern. Dacă alții au o majoritate, să o manifeste. PNL are guvernarea și are responsabilitatea. (…) Ipoteza că Ilie Bolojan ar pierde funcția de la Palatul Victoria nu este pe masă și nu o văd în viitorul imediat. Este președintele PNL și este premier.”
Emil Boc nu a exclus nici scenariul anticipatelor, dacă nu se ajunge la un consens pentru a rezolva această criză politică. „Nu există un blocaj constituțional. Dacă există o altă majoritate, să inițieze o moțiune de cenzură. Dar aceeași majoritate trebuie să pună și Guvernul. Până la urmă, nu mai este decât un an până când PSD ar putea veni la putere să preia funcția de premier. Iar dacă nu, soluția sunt alegerile anticipate”.


