Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață în Portul Constanța. Pompierii au intervenit de urgență într-o zonă în care sunt depozitate deșeuri de fier vechi.
Din fericire nu au fost victime, însă cantitatea de deșeuri feroase care a ars în incendiu este una foarte mare. Focul a izbucnit în jurul orei 1, dar pompierii s-au luptat cu flăcările și fumul până dimineață, mai bine de patru ore.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 6:30. Nu a existat pericolul extinderii incendiului la vreo navă acostată la cheu sau la alte utilaje depozitate în zona respectivă.
Două autospeciale de stingere de la ISU Dobrogea cu 20 de pompieri dar și două autospeciale SMURD au ajuns la fața locului. Pompierii militari au luptat cu flăcările mai bine de patru ore dar, în cele din urmă, au reușit să lichideze incendiul.
Astăzi, urmează să se stabilească și cauzele pentru că nu se știe cu exactitate de la ce a izbucnit acest incendiu, însă se ia în calcul inclusiv neglijența.
Incendiu la locomotiva unui tren care transporta țiței, în Prahova. Pompierii au intervenit de urgenţă
O locomotivă diesel care tracta un tren format din 36 de vagoane încărcate cu țiței a luat foc vineri seară, în județul Prahova.
O locomotivă diesel a fost cuprinsă de flăcări, vineri seară, în jurul orei 20:15, pe raza localității Valea Călugărească din județul Prahova. Aceasta tracta un tren de marfă format din 36 de vagoane cisternă, toate încărcate cu țiței.
Intervenția autorităților a fost promptă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, la fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu pulbere (cu azot), un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.
La sosirea echipajelor, locomotiva era staționată sub liniile de înaltă tensiune, ceea ce a impus măsuri suplimentare de siguranță înainte de începerea intervenției propriu-zise. Din fericire, incendiul nu s-a extins la vagoanele încărcate cu țiței, iar focul a fost lichidat în scurt timp cu ajutorul autospecialei cu pulbere, notează IncomodMedia.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar în zonă nu existau locuințe sau alte clădiri care să fi fost puse în pericol. Totuși, din cauza incidentului, circulația feroviară a fost temporar întreruptă pe acel segment de cale ferată.
Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea cercetărilor și a intervenției de stingere.