Premierul Ilie Bolojan riscă să aibă probleme serioase după ce Curtea Constituțională a României a anunțat că va analiza sesizarea depusă de Avocatul Poporului împotriva unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern, deși Cabinetul fusese deja demis prin moțiune de cenzură. Situația este considerată fără precedent, iar controversele din jurul OUG 38/2026 au provocat reacții puternice atât în Parlament, cât și în zona juridică.
Avocatul Poporului contestă ordonanța adoptată de Guvernul Bolojan
Renate Weber a atacat la CCR ordonanța de urgență adoptată de Guvernul condus de Ilie Bolojan, act normativ care vizează inclusiv investițiile pentru înzestrarea armatei prin Programul SAFE. În sesizarea transmisă Curții Constituționale sunt invocate mai multe motive de neconstituționalitate.
Primul argument invocat face referire la „încălcarea obligației constituționale de solicitare a avizului Consiliului Legislativ și nerespectarea interdicției constituționale privind emiterea ordonanțelor de către un Guvern demis”.
De asemenea, Avocatul Poporului susține că a fost încălcată și ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului, prevăzută de articolul 75 din Constituție.
Un alt motiv extrem de important invocat în document se referă la faptul că ordonanța ar produce efecte negative asupra unor drepturi și libertăți fundamentale. Potrivit sesizării, actul normativ introduce mecanisme prin care bunuri mobile și imobile pot fi trecute forțat în proprietatea publică a statului prin includerea lor în „coridorul de expropiere”.
Totodată, documentul ar permite și transferul unor active funcționale în proprietatea privată a statului, afectând direct drepturile de proprietate ale unor companii considerate de interes strategic, inclusiv ale firmelor aflate în faliment, cu impact direct asupra creditorilor.
Comisia de constituționalitate din Senat vorbește despre posibile probleme penale
Scandalul s-a amplificat după ce Comisia pentru constituționalitate din Senatul României a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern în cazul OUG 38/2026.
Cu 6 voturi „pentru” și 3 „contra”, comisia a decis să ceară președintelui Senatului sesizarea CCR. În plus, reprezentanții comisiei au transmis că există elemente care ar putea conduce inclusiv la sesizarea organelor de cercetare penală.
Conform Constituției, Curtea Constituțională poate soluționa conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice la cererea președintelui României, a președinților celor două Camere ale Parlamentului, a premierului sau a președintelui CSM.
Mircea Abrudean spune că nu vede motive pentru sesizarea CCR
În schimb, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că nu vede motive pentru a trimite o cerere de soluționare a conflictului juridic la CCR.
Acesta a afirmat că procedura ar fi fost respectată și că există avizul Ministerului Justiției privind constituționalitatea actului normativ.
„Din punctul meu de vedere, ca președinte al Senatului, analizând cu toate informațiile pe masă, nu văd niciun motiv pentru care aș face asta pe ceea ce mi s-a cerut”, a declarat Mircea Abrudean.
Renate Weber: situația este fără precedent
Renate Weber a transmis că situația creată după adoptarea ordonanței este una fără precedent după adoptarea Constituției din 1991.
Aceasta avertizează că există „mai multe motive de neconstituționalitate”, atât pe fond, cât și din punct de vedere procedural, iar decizia CCR ar putea avea un impact major asupra Guvernului condus de Ilie Bolojan și asupra măsurilor adoptate prin controversata OUG 38/2026.




