Continuă cercetările în cazul morții subite a Ștefaniei Szabo, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău. Noi informații ies la iveală, iar anchetatorii recheamă la audieri doi dintre colegii medicului. Exista suspiciunea că două dintre cadrele medicale audiate au oferit declarații contradictorii.
În data de 28 octombrie, la ora 6 dimineața, Ștefania Szabo a fost găsită fără viață în Camera de Gardă de pe secția de Chirurgie. Mai avea doar două ore până să iasă din tură, dar nu a mai apucat să plece acasă. Colegilor de pe secție le-a atras atenția faptul că alarma de la telefonul Ștefaniei suna încontinuu, așa că unul dintre ei a intrat în camera în care aceasta se afla să vadă ce se întâmplă și a găsit-o fără suflare.
Doi colegi ai medicului Ștefania Szabo, rechemați la audieri
Continuă ancheta în cazul morții Ștefaniei Szabo. La doar câteva zile după ce aceasta a fost găsită fără viață, un cadru medical le-ar fi mărturisit anchetatorilor că Ștefania i-ar fi cerut un anestezic, înainte de a se întâmpla tragedia.
Potrivit primele informații, persoana în cauză ar fi declarat la audieri că ar fi scos din Urgențe, pentru Ștefania Szabo, un anestezic. Mai mult, acesta nu ar fi fost consemnat în documentele spitalului, deși regulile cer clar acest lucru.
„Toate secțiile spitalului ridică medicamente pe condica de medicamente. Se ridică de personalul desemnat, de către medici”, a declarat Sorin Pătrașcu, managerul SJU Buzău.
De asemenea, surse din anchetă spun că există suspiciuni asupra altor două cadre medicale. Acestea au fost audiate, dar ar fi oferit declarații contradictorii. Astfel, anchetatorii sunt suspicioși și bănuiesc că aceștia nu ar fi fost sinceri, ori că declarațiile lor ar fi incomplete. Tocmai de aceea cei doi medici vor fi chemați, din nou, la audieri.
În același timp, anchetatorii vor efectua cercetări asupra stocurilor de medicamente de la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Se va verifica și modul în care personalul medical gestionează substanțele anestezice.




