Soția lui Cabral Ibacka, Andreea Ibacka, a vorbit deschis despre problemele din cuplu, într-un moment în care zvonurile despre o posibilă despărțire au luat amploare. Deși cei doi au evitat să confirme sau să infirme informațiile apărute în ultima perioadă, declarațiile făcute de Andreea au stârnit numeroase reacții în mediul online.
După 15 ani de căsnicie și doi copii împreună, Namiko și Tiago, Cabral și Andreea Ibacka erau considerați unul dintre cele mai solide și admirate cupluri din showbiz-ul românesc. Tocmai de aceea, zvonurile privind o posibilă separare au surprins pe toată lumea. În ultimele luni, fanii au observat că cei doi nu s-au mai afișat împreună atât de des și că au renunțat, pe rând, la verighete.
Până acum, niciunul dintre ei nu a făcut declarații clare despre situația căsniciei. Cu toate acestea, anumite detalii din viața lor personală au început să iasă la iveală și au alimentat speculațiile.
Andreea Ibacka a vorbit despre regulile din relația cu Cabral
La jumătatea controverselor legate de relația lor, Andreea Ibacka a făcut o mărturisire neașteptată despre viața de cuplu și despre modul în care ea și Cabral își organizau rutina în casă. Actrița a recunoscut că ea și soțul ei nu mai dorm în aceeași cameră de mai mulți ani.
Potrivit vedetei, schimbările au apărut după nașterea băiețelului lor, Tiago, moment în care Andreea a început să doarmă alături de copii. Mai mult, aceasta a explicat că și atunci când împărțea aceeași cameră cu Cabral avea reguli foarte clare.
„Noi nu mai dormim în aceeași cameră de ani și atunci când dormeam, că așa am făcut copiii, am eu o regulă de aur. Nu sunt pe tiparul iubitei clasice. Nu îmi place în brațe, nu împărțim plăpumioară, fiecare pe așternutul lui. Spălam dublu, dar asta este, mi-o asum. Deci spate în spate, frățește”, a declarat Andreea Ibacka într-o emisiune TV.
Cabral a evitat să confirme zvonurile despre divorț
În timp ce Andreea a oferit mici detalii despre viața lor de familie, Cabral a preferat să fie extrem de rezervat atunci când a fost întrebat despre presupusa separare. Prezentatorul nu a confirmat zvonurile, însă nici nu le-a negat.
„Nu am nici un punct de vedere de dat”, a declarat Cabral pentru Spynews.ro.
Această reacție a fost interpretată diferit de către fani, mai ales în contextul în care aparițiile publice ale celor doi au devenit tot mai rare. Cu toate acestea, până în prezent, nici Andreea și nici Cabral nu au anunțat oficial că mariajul lor ar fi ajuns la final.



