Știri

Atac la metrou, cel puțin 3 oameni au…

UPDATE: Un bărbat înarmat cu o macetă a atacat și înjunghiat trei persoane pe peronul stației de metrou Grand Central Terminal din zona Manhattan, New York. Polițiștii ajunși la fața locului au împușcat mortal suspectul, a informat Departamentul de Poliție New York (NYPD), citat de CNN.

Atacaul a avut loc sâmbătă la 9:50 dimineața, ora locală, pe peronul Grand Central Station, una dintre cele mai mari și aglomerate stații de metrou din New York. conform NYPD.

Polițiștii i-au cerut suspectului să arunce maceta, dar acesta s-a repezit asupra forțelor de ordine, care au deschis focul, ucigându-l.

„Le sunt recunoscătoare bravilor ofițeri de poliție care au acționat rapid pentru a-l opri pe suspect”, a declarat guvernatoarea New York-ului, Kathy Hochul.

Într-o postare pe rețelele sociale, Hochul a precizat că atacul a fost unul haotic, la întâmplare.

Cei trei răniți sunt doi bărbați, de 84 și 65 de ani și o femeie de 70 de ani. Victimele au fost transportate la spital, cu răni care nu le pun viața în pericol.

Suspectul era cunoscut poliției new-yorkeze și fusese arestat de mai multe ori, inclusiv agresarea verbală a trecătorilor sau amenințarea acestora cu „un obiect ascuțit”, după cum a declarat reprezentantul NYPD.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Poliţia din New York a împuşcat mortal sâmbătă un bărbat care înjunghiase cel puţin trei persoane în staţia de metrou Grand Central Station, informează postul CNN și EFE, citate de Agerpres.

Potrivit unui responsabil municipal, atacatorul era înarmat cu o macetă, a ignorat ordinele poliţiştilor de a arunca arma şi s-a repezit să-i atace şi pe ei, prin urmare poliţiştii au deschis focul.

Atacatorul a murit din cauza rănilor, iar cele trei victime înjunghiate au fost transportate la spital în stare gravă.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 09:50, pe un peron al Grand Central Station, una dintre cele mai mari şi mai aglomerate staţii de metrou din New York, situată în apropiere de Manhattan.

Poliţia investighează incidentul. Totuşi, potrivit CNN, autorităţile nu cred că ar fi vorba despre un atac terorist.

0105
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.