Momente dureroase la căpătâiul Mioarei Roman, acolo unde alături de cele două fiice a ajuns şi Petre Roman fostul premier al României.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Mioarei Roman a fost depus la capela Bisericii Sf. Gheorghe Nou din București, acolo unde au ajuns şi cele două fiice ale ei, Oana şi Catinca, dar şi alte zeci de persoane care au venit să-şi ia rămas bun.
La un moment dat şi-a făcut apariţia şi Petre Roman, fostul premier al României, cel care i-a fost soţ Mioarei Roman timp de 34 de ani.
Acesta a venit cu flori albe, dar a plecat după numai 10 minute.
„S-au bucurat (n.r fiicele Oana şi Catinca Roman) foarte mult că l-au văzut, că a reușit să vină deși înțeleg că avea o întâlnire și a vrut neapărat să vină.
Nu a reușit să ajungă fix când am venit noi, pentru că am înțeles din interior că așa ar fi vrut, când apare dricul să și vină și el, dar au fost probleme cu traficul.
Au plâns, s-au îmbrățișat, a fost un moment unic. Capacul este închis la momentul acesta. Ea (n.r Mioara Roman) este foarte frumoasă și Petre Roman nu știa ce să facă, dacă să se uite, să nu se uite, să privească. Și a hotărât ca în momentul acesta să nu se uite pentru că se vedea că este un moment greu pentru dânsul și așteaptă momentul probabil mâine să o vadă. Nu cred că era pregătit pentru asta”, a spus Gabriela Lucuţar, proprietar firmă de pompe funebre.
Unde și când va fi înmormântată Mioara Roman
Oana Roman a discutat cu Gabriela Lucuțar, cunoscută sub numele de Regina Întunericului, care gestionează o firmă de pompe funebre și se ocupă de înmormântări. Gabriela Lucuțar a precizat că a petrecut șase ore cu Oana, într-o convorbire telefonică, stabilind toate detaliile ceremoniei funerare. Oana și-a exprimat dorința ca mamei sale să i se facă tanatoestetică funerară, o procedură de reconstrucție a chipului.
„Am vorbit în detaliu absolut tot cu Oana despre înmormântarea mamei ei încă de când medicii i-au spus că mai are 10 la sută șanse să supraviețuiască. Am stabilit absolut tot, Oana a venit la mine la firmă și am pus la punct tot, șase ore am stat împreună și am discutat”, a declarat Gabriela Lucuțar.
Înmormântarea va avea loc mâine. Slujba va începe la ora 14:00, la Biserica Sfântul Gheorghe din București și va fi oficiată de patru preoți. Mai apoi, cu toții se vor duce la cimitir, acolo unde o vor conduce pe Mioara Roman pe ultimul drum.
Cine este Mioara Roman
Mioara Roman, pe numele ei de fată, Mioara Georgescu, a fost prima șotie a primului premier al României, după Revoluţie, Petre Roman. Împreună au avut o fată, Oana Roman. Cei doi au fost împreună timp de trei decenii, divorțând în anul 2007.
În ultima perioadă din viață, Mioara Roman a avut grave probleme de sănătate.
Jurnalist de radio, traducătoare și profesoară de limbă şi civilizație arabă, fosta soţie a lui Petre Roman şi-a petrecut ultimii ani prin spitale şi centre de recuperare. Mioara Roman suferea de o formă gravă de Parkinson, dar şi de o degenerare neurocognitivă.
Pentru a-i oferi în permanență îngrijirea de care are nevoie, Oana Roman a decis să îşi ducă mama la un azil de lux din Snagov, unde primea toată îngrijirea de care avea nevoie, și era vizitată frecvent de fiica și de nepoata ei.