Știri

Calendar ortodox 8 martie 2024. Sfântul Teofilact din Nicomidia, binefăcătorul celor aflați la mare necaz. Rugăciune pentru vindecare grabnică de boli trupești

Pe 8 martie, este prăznuit Sfântul Teofilact, considerat binefăcătorul celor aflați la mare necaz. Rugăciunea către Sfântul Teofilact este grabnic ajutătoare și se spune ori de câte ori te afli la necaz.

Sărbători religioase 8 martie 2024

Ortodoxe: Sfântul Teofilact

Greco-catolice: Sf. ep. Teofilact al Nicomidiei

Romano-catolice: Sf. Ioan al lui Dumnezeu, călug.

Calendar ortodox 8 martie 2024. Cine a fost Sfântul Teofilact

Sfântul Teofilact a fost episcop în Nicomidia şi a devenit binefăcător al celor aflați în dureri, necazuri și nevoi. Acesta a ridicat nenumărate biserici, spitale, a ajutat văduve şi orfani, a săvârşit multe fapte de milostenie. El spăla şi ştergea cu propriile mâini pe cei care sufereau de boli ale membrelor, scrie crestinortodox.ro

După moartea patriarhului Constantinopolului, la conducerea imperiului a venit iconoclastul Leon. Sfântul Teofilact i-a cerut împăratului să păstreze credința creștină nealterată, inclusiv cinstirea sfintelor icoane, dar împăratul nu a fost interesat de solicitările episcopului. Atunci, Teofilact i-a prezis împăratului că va cădea şi nimeni nu-l va putea salva.

Din cauza acestor cuvinte, Sfântului Teofilact i s-a luat demnitatea de episcop şi a fost trimis în exil, unde a petrecut timp de treizeci de ani în necazuri și umilințe. În cele din urmă, a plecat la Domnul. Moaștele sale au fost aduse în Nicomidia, în biserica zidită de el, în vremea împărătesei Teodora și a patriarhului Metodie.

Calendar ortodox 8 martie 2024. Rugăciune către Sfântul Teofilact pentru sănătate

Neştiut ai trăit, preafericite, dar Hristos te-a arătat pe tine tuturor, luminând ca un astru, punându-te ca pe o lumină în­ţelegătoare în sfeşnic. Şi ţi-a înmânat tablele dogmelor Du­hului, cu care luminează-ne şi pe noi.

Să cântăm Domnului, Ce­lui Ce a povăţuit pe poporul Său, prin Marea Roşie, că Singur cu Slavă S-a preaslăvit.

Stând înaintea Scaunului Stă­pânului, purtătorule de Dum­nezeu Părinte Teofilact, păzeşte pe cei ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Te-a uns pe tine, după vred­nicie, harul Duhului, preaferi­cite, pentru adevăr şi pentru bunătatea obiceiurilor tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

0333
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko - redactor șef Fresh24. Are o 16 ani de experiență și este specializat pe știri sociale și breaking news. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri ca redactor șef din top 10 BRAT. De asemena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor. Spune că nivelul la care a ajuns se datorează mentorului său, Anamaria Lembrău cunoscută ca un jurnalist cu experiență mare care a condus redacții mari de știri. Adi mai afirma că Anamaria l-a slefuit și l-a făcut să strălucească. Este pasionat de avioane și spune că dacă ar putea s-ar muta într-un avion.

Comments are closed.