Știri

Verdict nemilos în presa americană, după ce Simona Halep a demonstrat că nu s-a dopat în mod conștient

Comunicatul postat marți de Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) a stârnit nenumărate reacții în presa internațională.

Simona Halep i-a învins pe cei de la ITIA (Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului), iar suspendarea inițială de 4 ani pentru dopaj a fost redusă la 9 luni, deoarece românca a demonstrat că nu s-a dopat în mod conștient, ci a fost victima unei contaminări.

Subiectul a fost tratat și în presa americană, iar cei de la Tennis World USA au fost acizi la adresa celor care au acuzat-o în tot acest timp pe Halep că s-a dopat intenționat, dar mai ales la adresa lui Patrick Mouratoglou, față de care au dat un verdict nemilos.

„S-a făcut dreptate? Da: Simona și-a susținut nevinovăția din primul moment, preț de câteva luni care au reprezentat un coșmar. Dar acum în sfârșit se poate întoarce pe teren.

Iar cei care au numit-o dependentă de droguri, dopată sau trișoare vor trebui să se gândească din nou. Simona a câștigat.

Iar Patrick Mouratoglou a pierdut. Antrenorul francez și-a pierdut credibilitatea după această situație. Chiar el însuși a luat toată responsabilitatea asupra lui pentru ce s-a întâmplat cu Simona. Astfel, e just să spunem că el e marele pierzător al acestei situații”, au scris cei de la Tennis World USA.

Antrenorul francez a fost numit de mulți vinovat pentru situația Simonei, deoarece el era cel care o pregătea în momentul în care a fost efectuat controlul anti-doping, în urma căruia s-a descoperit roxadustat în organismul jucătoarei.

Mouratoglou bătuse palma cu Halep în aprilie 2022 și a încetat să o mai antreneze la finalul anului 2023. De altfel, francezul a fost audiat la TAS în procesul fostei sale eleve cu ITIA și și-a asumat responsabilitatea pentru contaminare.

Reacția lui Patrick Mouratoglou, după ce TAS a dat verdictul și a salvat-o pe Simona Halep! Mesajul francezului despre decizie

0192
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.