Media

Catinca, sora Oanei Roman, nu s-a mai abținut și a apus adevărul despre relația dintre Petre și Mioara Roman. Ce gest urât a făcut acesta la înmormântare

La două săptămâni de la moartea Mioarei Roman, Catinca Roman, a făcut o serie de acuzații la adresa lui Petre Roman. Fiica regretatei jurnaliste nu își explică gestul politicianului de a petrece doar 5 minute la priveghiul celei care i-a fost soție timp de 33 de ani, dar nici nu înțelege de ce nu a participat la înmormântare.

Invitată în emisiunea lui Cristi Brancu, sora Oanei Roman a făcut o serie de declarații neașteptate despre Petre Roman, fostul soț al Mioarei Roman. După ce în urmă cu două săptămâni și-a condus mama pe ultimul drum, femeia și-a exprimat punctul de vedere și a explicat că nu a înțeles atitudinea pe care fostul premier al României a avut-o la priveghiul fostei sale partenere.

Catinca Roman, acuzații dure la adresa lui Petre Roman

Petre Roman nu a participat la înmormântarea Mioarei Roman, însă a mers cu o zi înainte și a stat 5 minute la biserica unde era depus trupul neînsuflețit al celei care i-a fost soție timp de 33 de ani. Catinca Roman este de părere că gestul politicianului a fost dezamăgitor și cel mai probabil a fost prezent la priveghi doar ca să scape cu imaginea curată și să puncteze acest eveniment din complezență.

„A fost cu o zi înainte și a stat 5 minute. Nu, sincer, că lumea zice că a stat 10 minute, nu, a stat extraordinar de puțin, adică din punctul meu de vedere mai bine nu vii. Scurtă și în mod clar și vădit, fără nicio conotație (n.r.- vizita la priveghiul Mioarei Roman). Eu îmi exprim punctul meu de vedere, poate pentru Oana a fost important și înțeleg, poate pentru ea a contat că a venit acolo.”, a spus Catinca Roman în emisiunea moderată de Cristi Brancu.

De la ceremonia de înmormântare a lipsit și Calina, nepoata Mioarei Roman. Catinca Roman a clarificat situația și a dezvăluit motivul pentru care fiica ei nu și-a condus bunica pe ultimul drum. Deși nu s-a exteriorizat în niciun fel, tânăra a fost foarte afectată de pierderea bunicii sale.

„Trebuie să fiu un sprijin și pentru Calina, care a fost foarte afectată, chiar dacă știu că au fost multe comentarii. Chiar dacă nu arată, lumea trebuie să înțeleagă că fiecare își duce doliul cum poate și că nu toată lumea poate să vorbească despre asta. Suferința nu se manifestă neapărat prin doliu că sunt sigură că va fi comentată și această chestie, obiceiurile sunt multiple, este o chestie și de educație și culturală.”, a mai spus Catinca Roman.

0119
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.