Știri

Rugăciunea care îți aduce pace în suflet. Vei uita de toate supărările dacă o rostești des

Într-o lume agitată şi plină de provocări, mulţi caută adesea soluţii pentru a găsi liniştea interioară şi pacea sufletească. Unii găsesc alinare în meditaţie sau activităţi relaxante, în timp ce alţii preferă rugăciunea.

În mijlocul agitației și stresului zilnic, găsirea unei căi către liniște și echilibru poate părea o misiune dificilă. Cu toate acestea, mulți găsesc că soluția este mai aproape decât cred ei – în puterea rugăciunii.

Rugăciunea care aduce pacea sufletească

Este important de precizat faptul că poți să rosești această rugăciune de fiecare dată când simți nevoia să te liniștești.

„Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, trimis ai fost de Dumnezeu-Tatăl pe pământ ca să salvezi neamul omenesc de la moarte, Care prin însăşi a Ta răbdare neclintită şi smerenie necuprinsă ai suferit batjocură, răni, cruce şi moarte, fără împotrivire.

Vino între noi şi-n casa noastră, precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit după Înviere zicându-le „Pace Vouă!” şi ai liniştit sufletele lor înfricoşate şi întristate. Mântuitorul şi ocrotitorul vieţii noastre, linişteşte sufletele noastre zbuciumate şi înviforate. Pacea Ta ce-a nestricată dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni, nu precum o dau oamenii. Şi bucuria Ta fă-o deplină în noi, astfel ca nimic să nu zdruncine credinţa şi liniştea familiei noastre.

Liniştitorul cel sfânt şi minunat al valurilor înspumate şi salvatorul Sfântului Apostol Petru din vâltoarea mării, linişteşte-ne şi pe noi sufleteşte şi trupeşte, căci mult suntem afundaţi în cumplita mare a păcatelor şi a deznădejdii.

Iisuse, Tu eşti lumina ce-a dumnezeiască, mai presus de cuget şi de simţire, Tu eşti pacea celor tulburaţi, împovăraţi şi împresuraţi de necaz. Păzeşte-ne pe toţi de toată vătămarea şi ispita, pentru ca îndulcindu-ne din ajutorul Tău, şi cu îngerii Tăi cei sfinţi fiind păziţi, toţi cu credinţă să cântăm: Domnul este ajutorul nostru, nu ne vom teme, căci Tu eşti, Dumnezeule, întărirea noastră, Stăpânitor puternic şi Domn al păcii, şi împărăţia Ta este împărăţie veşnică. Amin”

Rugăciunea de mulțumire către Dumnezeu
Rugăciunea prin care poți să îi mulțumești lui Dumnezeu.

”Ziua Duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om. Ție deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin și-Ți mulțumesc foarte pentru Darurile cele mari pe care le-ai făcut și le faci tuturor făpturilor Tale.

Inima mi se bucură și se desfată când stau și cuget cum că numai Tu Însuți ești Dumnezeu Atotsfânt, Atotînțelept, Atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate și nici o mărire nu-ți lipsește. Tu ești Unul Dumnezeu în Trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Te măresc, Ție mă închin și-Ți servesc pururea, cu toată inima și cu toată puterea.

0, Părinte Sfinte, îndură-Te de noi! O, Binecuvântate Fiu al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-mi Darul și acoperământul Tău!

Mult îndurate Stăpâne, rogu-Te, să uiți păcatele mele cele multe, după mulțimea îndurărilor Tale. Mulțumesc din toată inima pentru bunătățile ce-mi trimiți în toate zilele, mai vârtos însă pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci aștepți căința mea, ca un iertător, atotbun și îndurat.

Doamne Iisuse Hristoase, dă-mi Darul [Tău], ca sa petrec bine și creștinește în această săptămână și să nu mai păcătuiesc Ție, nici cu cugetarea, nici cu cuvântul, nici cu fapta, întru mărirea și onoarea Învierii Tale celei de-a treia zi și a venirii Duhului Tău Celui Sfânt asupra Apostolilor.

0298
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.