Știri

Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață

O stea din constelația Corona Borealis va exploda înainte de luna septembrie, fenomenul urmând să fie vizibil cu ochiul liber în emisfera nordică.

NASA anunță că T Coronae Borealis, o stea pitică albă aflată la 3.000 de ani-lumina distanță de noi, va exploda probabil ca o novă în perioada următoare, până la începutul toamnei.

Este un eveniment previzibil la fiecare 80 de ani, ceea ce îl face un eveniment unic în viață, scrie SETI Institute.

În momentul producerii exploziei, T Coronae Borealis (numită și T CrB) va fi la fel de luminoasă ca Steaua Nordului și este posibil ca fenomenul să fie vizibil cu ochiul liber timp de câteva zile din emisfera nordică.

T CrB, o novă recurentă, este una dintre cele cinci cunoscute din galaxia noastră.

Aceasta nu trebuie confundată cu o supernovă, al cărei nucleu se prăbușește în timpul exploziei. Supernovele se produc doar în cazul stelelor cu o masă de opt ori mai mare decât cea a Soarelui nostru.

În schimb, T Coronae Borealis va suferi o explozie la suprafață, care aruncă materie în spațiu, dar nu distruge steaua în sine.

Așa-numitele „nova recurente”, precum T Coronae Borealis, izbucnesc la intervale regulate. Cunoscută de astronomi sub numele de „Blaze Star”, aceasta a explodat în 1866, dar și în 1946, iar astronomii cred că o va face din nou foarte curând.

De menționat e faptul că explozia la care vom fi martori va fi fost acum aproximativ 3.000 de ani, adică în perioada căderii Troiei și a marilor imperii din Egipt. Atât i-a luat luminii să călătorească până la noi.

033
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.